descriere sf [At: GOLESCU, Î. 25 / Pl: ~ri / E: descrie] 1 Prezentare a unui fapt sau a unui lucru Si: descris¹ (1), descripție (1). 2-4 (Ccr) (Scriere sau) pasaj dintr-o scriere (literară) în care este înfățișat prin enumerarea detaliilor, un aspect, un cadru, o situație etc. Si: descripție (2-4). 5 Desenare a unei figuri geometrice Si: descris¹ (2), descripție (5). 6 Trasare a unei linii curbe sau a unui (arc de) cerc Si: descris¹ (3), descripție (6). 7 Parcurgere a unei traiectorii Si: descris¹ (4), descripție (7).^[1] modificată

DESCRIERE, descrieri, s. f. Acțiunea de a descrie și rezultatul ei. 1. Zugrăvire prin cuvinte. Ai dreptate să rîzi. Am pierdut însă din vedere să completez descrierea năcazului meu, după ce am rămas fără cai. SADOVEANU, Z. C. 31. Este un oraș mic în cetate, dar vrednic de descriere pentru frumusețea caselor, uliților și a curățenii. GOLESCU, Î. 132. ♦ Scriere sau pasaj dintr-o scriere, în care se descrie ceva. Am început să traduc descrierea stepei malorosiene, una din paginele cele mai minunate din minunatul romanț istoric Taras Bulba de N. Gogol. ODOBESCU, S. III 20. 2. Trasare a unei linii curbe sau a unui cerc. 3. Parcurgerea unei traiectorii.

DESCRIERE s.f. Acțiunea de a descrie și rezultatul ei; descripție. ♦ Lucrare sau pasaj dintr-o lucrare în care se descrie ceva. [< descrie].

DESCRIERE s. f. 1. acțiunea de a descrie. 2. (pasaj dintr-o) lucrare în care se descrie un aspect din natură, o ființă sau un lucru, un proces etc.; descripție. (< descrie)

DESCRIERE ~i f. 1) v. A DESCRIE. 2) Lucrare sau pasaj dintr-o lucrare în care se descrie ceva. [G.-D. descrierii] /v. a descrie

descriere f. 1. acțiunea de a descrie: descrierea unui cerc; 2. descripțiune.

*descríere f. Acțiunea de a descrie, descripțiune.

DESCRIE, descriu, vb. III. Tranz. 1. A prezenta, a înfățișa, a zugrăvi (prin cuvinte) pe cineva sau ceva. 2. A trasa o linie curbă, un arc sau un arc de cerc. 3. A parcurge o traiectorie. – Din fr. décrire (după scrie).

descria v vz descrie

describălui v vz descrie

descrie vt [At: (a. 1827) URICARIUL II, 199 / V: (înv) ~ia, (Trs) ~ibălui / Pzi: ~iu / E: de⁴ + scrie cdp fr décrire] 1 A prezenta pe cineva sau ceva. 2 (Mat) A desena o figură geometrică. 3 A trasa o linie curbă sau un (arc de) cerc. 4 A parcurge o traiectorie.

DESCRIE, descriu, vb. III. Tranz. 1. A prezenta, a înfățișa, a zugrăvi pe cineva sau ceva. 2. A trasa o linie curbă, un arc sau un arc de cerc. 3. A parcurge o traiectorie. – Din fr. décrire (după scrie).

DESCRIE, descriu, vb. III. Tranz. 1. A prezenta, a înfățișa, a zugrăvi ceva prin cuvinte. Mai întîi a descris casa: o adevărată vilă. C. PETRESCU, A. 422. A fost o scenă de teroare de nedescris. CARAGIALE, O. II 142. ◊ Refl. pas. O strofă... frumoasă... în care se descrie înmormîntarea eroului poemei. MACEDONSKI, O. IV 14. 2. A trasa o linie curbă, un cerc sau un arc de cerc. 3. A parcurge o traiectorie. Un copil fugărit de alți doi descrise un semicerc, căutînd un refugiu. C. PETRESCU, C. V. 181. – Forme gramaticale: perf. s. descrisei, part. descris.

DESCRIE vb. III. tr. 1. A înfățișa, a prezenta (ceva) în cuvinte. 2. A trasa o linie curbă. 3. A parcurge o traiectorie. [P.i. descriu, 5 -scrieți, perf. s. -scrisei, part. -scris. / cf. fr. décrire, după scrie].

DESCRIE vb. tr. 1. a înfățișa, a prezenta (ceva) în cuvinte. 2. a trasa o linie curbă. 3. a parcurge o traiectorie. (după fr. décrire)

A DESCRIE descriu tranz. 1) (aspecte din realitate) A reprezenta în scris sau oral, enumerând detaliile. 2) (curbe, arcuri etc.) A marca printr-o linie subțire; a trasa. 3) (traiectorii) A lăsa în formă de urmă ca rezultat al mișcării. [Sil. -cri-e] /<fr. décrire

descrie v. 1. a depinge, a reprezenta prin cuvinte; 2. a da o idee generală despre ceva; 3. Geom. a trage linii.

*descriú, -scrís, a -scríe v. tr. (lat. de-scribere). Reprezent (spun) pin cuvinte cum e un obĭect. Geom. Trag o linie, străbat spațiu făcînd o linie: a descrie o elipsă, glonțu descrie o curbă.

descriere (desp. des-cri-/de-scri-) s. f., g.-d. art. descrierii; pl. descrieri

!descriere (des-cri-/de-scri-) s. f., g.-d. art. descrierii; pl. descrieri

descriere s. f. (sil. mf. -scri-), g.-d. art. descrierii; pl. descrieri

descrie (a ~) (desp. des-cri-/de-scri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descriu, 3 sg. descrie, perf. s. 1 sg. descrisei, 1 pl. descriserăm, m.m.c.p. 1 pl. descriseserăm; conj. prez. 1 sg. să descriu, 3 să descrie; imper. 2 sg. afirm. descrie(-l, descri-o); ger. descriind (desp. -cri-ind/-scri-ind); part. descris

!descrie (a ~) (des-cri-/de-scri-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descriu, 2 sg. descrii, 1 pl. descriem, 2 pl. descrieți; conj. prez. 3 să descrie; imper. 2 pl. descrieți; ger. descriind (-cri-ind/-scri-ind); part. descris

descrie vb. (sil. mf. -scri-) → scrie

descrie (ind. prez. 1 pl. descriem, 2 pl. descrieți)

descriu, -scrii 2, -scrie 3, -scriem 1 pl., -scriam 1 imp., descriere inf. s.

DESCRIERE s. expunere, înfățișare, prezentare, redare, zugrăvire, (rar) descripție, zugrăveală, (înv.) scriere, scrisoare. (~ stărilor de lucruri, într-un roman.)

DESCRIERE s. expunere, înfățișare, prezentare, redare, zugrăvire, (rar) descripție, zugrăveală, (înv.) scriere, scrisoare. (~ stărilor de lucruri, într-un roman.)

DESCRIE vb. 1. a expune, a înfățișa, a prezenta, a reda, a zugrăvi, (înv.) a depinge, a prescrie, a scrie, a zografisi, (fig.) a picta. (~ într-o nuvelă viața de la țară.) 2. v. trasa.

DESCRIE vb. 1. a expune, a înfățișa, a prezenta, a reda, a zugrăvi, (înv.) a depinge, a prescrie, a scrie, a zografisi, (fig.) a picta. (~ într-o nuvelă viața de la țară.) 2. a contura, a trasa, (fig.) a scrie. (Apa ~ numeroase cotituri.)

descrie (-iu, -is), vb. – A prezenta, a înfățișa, a zugrăvi. Traducere a fr. décrire, prin intermediul vb. scrie. – Der. descriere, s. f.; descripți(un)e, s. f.; descriptiv, adj.; indescriptibil, adj., din fr.

DESCRIERE. Subst. Descriere, descripție (rar), caracterizare, prezentare, evocare, evocație (rar), înfățișare, zugrăvire (fig.), zugrăveală (fig., rar), conturare (fig.), reprezentare, reflectare (fig.), oglindire (fig.), portretizare; creionare, schițare. Povestire, povestit (rar), relatare, expunere, expozeu, narațiune, narare, istorisire; biografie, curriculum vitae; monografie. Fabulație, afabulație. Tablou (fig.), imagine, portret. Descriptivism. Povestitor, povestar (reg.), povestaș (reg.), narator (livr.). Adj. Descriptiv, evocator, evocativ, narativ, expozitiv, oglinditor (fig., rar); portretistic. Descriptibil, evocabil. Vb. A descrie, a reprezenta, a prezenta, a evoca, a înfățișa, a schița, a zugrăvi (fig.), a picta (fig.), a contura (fig.), a caracteriza; a portretiza; A creiona, a schița. A povesti, a nara (fig.), a relata, a istorisi; a reproduce, reda, a reflecta (fig.), a oglindi (fig.). V. autor, carte, literatură, proză, scriere, tablou.

DESCRIERE (după fr. décrire ; cf. lat. describere, a descrie) 1 Mod de expunere folosit în literatură, care constă în zugrăvirea trăsăturilor particulare ale unui lucru, fenomen, aspect din natură. Obiectul ei poate fi real sau imaginar. 2 Operă literară sau fragment dintr-o asemenea operă, în proză sau în versuri, avînd la bază acest procedeu. Descrierea poate fi de mai multe feluri: fantastică, umoristică, satirică, romantică, realistă, naturalistă, științifică, poetică, retorică. Aceste clasificări cu caracter riguros didactic nu exclud interferența dintre diferitele tipuri de descriere. În descrierea fantastică, puterea de plăsmuire a imaginației scriitorului depășește hotarele realității (ex. descrierea lunei, a drumului de la lună la pămînt, a lui Făt-Frumos, a pustietăților întîlnite în cale-i, din basmul Făt-Frumos din lacrimă de M. Eminescu). Particularitățile romantice caracterizează descrierea fantastică, precum și pe cea retorică; de aci încadrarea lor de unii esteticieni în descrierea romantică. În cea umoristică, obiectul este astfel înfățișat, încît să stîrnească rîsul (Ăl mai tare om din lume de Victor Vlad Delamarina), iar în descrierea satirică, umorului i se adaugă și o notă de batjocură, de ironie, la adresa obiectului prezentat (Calea Victoriei din Umorul românesc de P. Locusteanu), în timp ce descrierea romantică (casa lui Dionis din nuvela Sărmanul Dionis de M. Eminescu), cea realistă (În vacanță din Noi și vechi de I.A. Bassarabescu) sau cea naturalistă (Gherla din Poarta neagră de Tudor Arghezi) păstrează trăsăturile caracteristice ale curentelor respective. Descrierea științifică, folosită în proză, se deosebește prin obiectivitate, exactitate, claritate, redare metodică a trăsăturilor obiectului în ordinea importanței lor, sobrietate stilistică, pe cînd cea poetică urmărește să trezească în sufletul cititorului o stare sufletească asemănătoare aceleia care l-a stăpînit pe scriitor în fața obiectului descris. Spre deosebire de descrierea poetică în versuri, ca, de exemplu, pastelul, operă integral descriptivă, descrierile poetice în proză pot apărea și fragmentar în operele epice (nuvele, romane). Descrieri poetice în proză întâlnim în opera unor scriitori ca Al. Vlahuță (România pitorească), Al. Odobescu (Pseudokinegeticos), G. Hogaș (Pe drumuri de munte), iar în versuri, în creația unor poeți ca V. Alecsandri (Pasteluri), Șt.O. Iosif (Icoane din Carpați), G. Coșbuc (Balade și idile). Descrierea retorică, prin excelență subiectivă, constă în prezentarea obiectului în felul cum acesta se răsfrînge în convingerile scriitorului, determinînd o anumită atitudine: față de obiect, atitudine pe care voiește s-o comunice și chiar să o impună cititorului (ex. descrierea Ardealului, din Românii sub Mihai Vodă de N. Bălcescu; descrierea furtunii din Cartea Oltului de Geo Bogza). Frecventă în poezie, dar apărînd și în proză, este descrierea idilică, deosebită prin atmosfera de liniște, de fericire, ce se degajă din înfățișarea în culori calde, vii, a tabloului. Ex. de descriere poetică: „E începutul lui decembrie. A dat dumnezeu zăpadă nemiluită, și cade, cade puzderie măruntă și deasă, ca făina la cernut, vînturată de un crivăț care te orbește. Muscelele dorm sub zăpada de trei palme. Pădurile în depărtare, cu tulpini fumurii, par cercelate cu flori de zarzăr și corcoduș. Vuiet surd se încovoaie pe după dealuri și se pierde în văi adînci. Cerul e ca leșia. Cîrduri de corbi, prididite de vînt, croncăie, căutînd spre pădure. Viscolul se întețește. Vîrtejele trec dintr-un colnic într-altul. Și amurgul serii se întinde ca un zăbranic sur.” (B. DELAVRANCEA, Sultănica) Stă Caraimanul nnegurat, Moșneag în veci cu fruntea sus; Slăvitul zilei împărat Încet se lasă spre apus. Și cum se uită la moșneag, Se mai oprește-o clipă-n loc; I-azvîrle cu un zîmbet drag Pe frunte-un diadem de foc. Iar după culmi, doi nourași, Urcînd tiptil, în zare sus, Rîd răsfățați și drăgălași, Privind idila din apus. (ȘT.O. IOSIF, Icoane din Carpați) Ex. de descriere retorică: „Pe culmea cea mai înaltă a munților Carpați se întinde o țară mîndră și binecuvîntată între toate țările semănate de Domnul pe pămînt. Ea seamănă a fi un măreț și întins palat, capodoperă de arhitectură, unde sînt adunate și așezate cu mîndrie toate frumusețile naturale, ce împodobesc celelalte ținuturi ale Europei. Un brîu de munți ocolește, precum zidul o cetate, toată această țară și dintr-însul, ici, colea, se desfac, întinzîndu-se pînă în centrul ei, ca niște valuri proptitoare, mai multe șiruri de dealuri înalte și frumoase, mărețe piedestaluri înverzite, care varsă urnele lor de zăpadă peste văi și peste lunci.” (N. BĂLCESCU, Românii sub Mihai Vodă) Ex. de descriere romantică: Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate; Către țărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc, Ș-ale valurilor mîndre generații spumegate Zidul vechi al mănăstirii în cadență îl izbesc. Dintr-o peșteră din rîpă, noaptea iase, mă-mpresoară; De pe munte, de pe stîncă, chipuri negre se cobor; Mușchiul zidului se mișcă... pîntre iarbă se strecoară O suflare, care trece ca prin vine un fior. Este ceasul nălucirei: un mormînt se dezvelește. O fantomă-ncoronată din el iese... o zăresc... Iese... vine către țărmuri... stă... în preajma ei privește... Rîul înapoi se trage... munții vîrful își clătesc... (GR. ALEXANDRESCU, Umbra lui Mircea. La Cozia) Ex. de descriere realistă: „Pe birou, o farfurioară cu resturi de plăcintă cu carne. Au dat și pe dinafară foițe multe și au făcut cu verdele nesigur al mușamalei, un arhipelag nelămurit, amestecat cu pielițe de ghiudem, cu fărimituri de pîine rece. Un pahar de apă cu buze brumării, cu urme de pete, își ține încă fundul înroșit de picăturile vinului scurse în puterea gravității.” (I.A. BASSARABESCU, Acasă)