DESCOMPUS, -Ă, descompuși, -se, adj. 1. Desfăcut în părțile componente. 2. (Despre materii organice) Alterat, stricat, putrezit. 3. Fig. Care s-a schimbat în rău, moral sau fizic; (despre fața omului) crispat. – V. descompune.

descompus², ~ă a [At: DEX / Pl: ~uși, ~e / E: descompune] 1 Desfăcut în părțile componente. 2 (Fig) Destrămat². 3 (D. materii, corpuri organice) Alterat². 4 (Fig; d. oameni) Care are înfățișarea morală sau fizică deformată. 5 (Fig; d. fața omului) Crispat².

descompus¹ sns [At: MDA ms / E: descompune] 1 Descompunere (1). 2 (Fig) Destrămare. 3-6 Descompunere (3-6).

DESCOMPUS, -Ă, descompuși, -se, adj. 1. Desfăcut în părțile componente. 2. (Despre materii organice) Alterat, stricat, putrezit. 3. Fig. Care are înfățișarea morală sau fizică deformată; (despre fața omului) crispat, contractat. – V. descompune.

DESCOMPUS, -Ă, descompuși, -se, adj. 1. (Despre materii organice) Intrat în descompunere, putrezit, alterat. 2. Fig. (Despre om sau despre fața omului) Care are caracterul, înfățișarea, trăsăturile deformate. Învins, descompus, Andrei se prăbușește a doua oară. CAMIL PETRESCU, T. I 109.

*descompús, -ă adj. Alterat: față descompusă. – Și dis-.

DESCOMPUNE, descompun, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A se schimba în rău, fizic sau moral; (despre față, trăsături etc.) a se crispa. 4. Tranz. (Mat.) A scrie un număr natural sub formă de produs de numere prime. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Pref. des- + compune (după fr. décomposer).

descompune [At: DEX / Pzi: descompun / E: des- + compune cdp fr décomposer] 1 vt A desface în părțile componente. 2 vr (Fig) A se destrăma. 3 vr (D. materii și corpuri organice) A se altera. 4 vr (Fig; d. oameni) A-și schimba prin deformare caracterul, înfățișarea morală sau fizică. 5 vr (Fig; d. față, trăsături etc.) A se crispa.

DESCOMPUNE, descompun, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. 2. Refl. (Despre materii și corpuri organice) A se altera, a se strica; a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A-și schimba prin deformare caracterul, înfățișarea morală sau fizică; (despre față, trăsături etc.) a se crispa, a se contracta. [Perf. s. descompusei, part. descompus] – Des¹- + compus (după fr. décomposer).

DESCOMPUNE, descompun, vb. III. 1. Tranz. A desface în părțile componente. [Ceasornicul] e un univers în miniatură, pe care maistrul îl descompune prin analiză și-l reconstituie prin sinteză. IBRĂILEANU, A. 38. ♦ Refl. Fig. A se destrăma, a se dezmembra. După moartea lui Ioan Asan al II-lea (1241) statul se descompune în mici stătulețe. IST. R.P.R. 68. 2. Refl. (Cu privire la materii și corpuri organice) A se altera, a se strica, a putrezi. 3. Refl. Fig. (Despre persoane) A-și schimba prin deformare caracterul, înfățișarea morală sau fizică; (despre față, trăsături etc.) a se crispa, a se contracta. Fața i se descompuse într-un zîmbet asemănător durerii. CAMILAR, N. I 152. – Forme gramaticale: perf. s. descompusei, part. descompus.

DESCOMPUNE vb. III. 1. tr. A desface în elementele componente. 2. refl. A se strica, a se altera; a putrezi. ♦ (Fig.) A se destrăma. 3. refl. (Fig.) A-și deforma caracterul, înfățișarea; (despre față) a se crispa. [P.i. descompun, perf. s. -pusei, part. -pus. / < des- + compune, cf. fr. décomposer].

DESCOMPUNE vb. I. tr. a (se) desface în elementele componente, a (se) dezmembra. II. refl. 1. (despre substanțe organice) a se strica, a se altera. ◊ (fig.) a se destrăma. 2. (fig.) a decădea moral; a-și deforma caracterul, înfățișarea; (despre față) a se crispa. (după fr. décomposer)

A DESCOMPUNE descompun tranz. A face să se descompună; a dezagrega; a desface; a disocia; a dezasambla. /des- + compus

A SE DESCOMPUNE mă descompun intranz. 1) (despre corpuri) A se separa în elementele constitutive; a se desface; a se disocia; a se dezagrega; a se dezasambla. 2) fig. (despre comunități) A-și pierde coeziunea internă; a se dezmembra; a se dezagrega; a se destrăma; a se dezarticula. 3) (despre substanțe organice) A pierde proprietățile pozitive (sub influența factorilor externi); a se strica; a se înăcri; a se altera. 4) (despre persoane) A-și modifica aspectul moral sau fizic. 5) (despre față) A se convulsiona momentan și involuntar sub acțiunea unei suprasolicitări nervoase; a se crispa; a se contracta. /des- + compus

descompune v. 1. a separa elementele cari intră în compozițiunea unui corp: a descompune apa; 2. a altera profund, a strica: căldura descompune cărnurile.

*descompún, -pús, a -púne v. tr. (d. compun, după fr. décomposer). Separ, desfac în elementele luĭ ceĭa ce era compus: a descompune apa. Corup, stric, alterez: căldura descompune carnea. – Și dis-.

* discompún V. descompun.

descompune (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompun, 2 sg. descompui, 3 sg. descompune, perf. s. 1 sg. descompusei, 1 pl. descompuserăm, m.m.c.p. 1 pl. descompuseserăm; conj. prez. 1 sg. să descompun, 3 să descompună; ger. descompunând; part. descompus

descompune (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompun, 1 pl. descompunem; conj. prez. 3 să descompună; ger. descompunând; part. descompus

descompune vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. descompun, 1 pl. descompunem; perf. s. 1 sg. descompusei, 1 pl. descompuserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. descompună; ger. descompunând; part. descompus

descompun, -pui 2, -pună 3 conj.

DESCOMPUS adj. 1. v. putred. 2. v. alterat. 3. v. rânced.

DESCOMPUS adj. v. dezmembrat.

DESCOMPUS adj. 1. putred, putrezit, (livr.) putrid, (rar) putregăit, (pop.) putregăios, (reg.) zăcut. (O materie organică ~.) 2. acrit, acru, alterat, fermentat, împuțit, înăcrit, stricat, (înv. și pop.) searbăd, (reg.) mocnit, sărbezit, (prin Maram.) scopt. (Aliment ~.) 3. alterat, rînced, stricat. (Untură ~.)

descompus adj. v. DEZMEMBRAT.

DESCOMPUNE vb. 1. a (se) desface, a (se) despărți, a (se) divide, a (se) fracționa, a (se) împărți, a (se) scinda, a (se) separa, (rar) a (se) dezalcătui. (Produsul dezintegrării se ~ în particule.) 2. v. putrezi. 3. v. altera. 4. v. râncezi.

DESCOMPUNE vb. v. dezmembra.

descompune vb. v. DEZMEMBRA.

DESCOMPUNE vb. 1. a (se) desface, a (se) despărți, a (se) divide, a (se) fracționa, a (se) împărți, a (se) scinda, a (se) separa, (rar) a (se) dezalcătui. (Produsul dezintegrării se ~ în particule.) 2. a putrezi, (rar) a (se) putrefia, a (se) putregăi. 3. a se acri, a se altera, a fermenta, a se împuți, a se înăcri, a se strica, (înv. și reg.) a se sărbezi, a se sminti, (reg.) a se mocni, a se zeri, (prin Ban.) a se pîșcăvi, (prin Transilv.) a se scoace. (Laptele s-a ~.) 4. a se altera, a se rîncezi, a se strica. (Untura s-a ~.)

A descompune ≠ a compune