DESCLEȘTÁ, descleștéz, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o strânsoare, dintr-o încleștare. ◊ Expr. (Tranz.) A-i descleșta cuiva fălcile = a face pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se descleșta cuiva fălcile = a începe, în sfârșit, să vorbească. 2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se află fixat. – Des1- + [în]cleșta.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A DESCLEȘTÁ ~éz tranz. A face să se descleșteze. /des- + a [în]cleșta
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A SE DESCLEȘTÁ se ~eáză intranz. A se desface desprinzându-se dintr-o strânsoare. /des- + a [în]cleșta
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A descleșta ≠ a încleșta
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
descleștá vb., ind. prez. 1 sg. descleștéz, 3 sg. și pl. descleșteáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
descleștéz v. tr. (d. clește). Desfac ceĭa ce era strâns ca cu cleștele: nu putea să-șĭ descleșteze gura de frig.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink