DEȘĂNȚA, deșănțez, vb. I. Refl. (Rar) A se destrăbăla. – Din deșănțat (derivat regresiv).

DEȘĂNȚAT, -Ă, deșănțați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Om) dezmățat, care încalcă limitele bunei-cuviințe. 2. Adj., s. m. și f. (Om) dezordonat, neglijent. 3. Adj. (Reg.; despre lucruri) Ciudat, curios, straniu. – Et. nec.

desanta vt [At: DN³ / Pzi: ~tez / E: cf eg descent] A lansa un desant.

deșanțat, ~ă a vz deșănțat

deșănța vr [At: VEISA, I. 124/2 / V: (îvr) diș~ / Pzi: ~țez / E: cf deșanț] (Înv) 1 A se destrăbăla. 2 A se mira.

deșănțat², ~ă a [At: BUDAI-DELEANU, T. V. 42 / V: (reg) dăș~, deșân~, deșen~, dișen~, diș~ / S și: (înv) desș~ / Pl: ~ați, ~e / E: deșănța] 1 (Pop) Care încalcă limitele bunei-cuviințe Si: corupt, decăzut, destrăbălat, stricat. 2 (Pop; mai ales d. femei) Care duce o viață extrem de imorală Si: depravat, desfrânat, dezmățat, imoral, stricat. 3 (Pop; d. lucruri) Dezordonat. 4 (Pop; d. vorbe) Care nu se justifică (într-o împrejurare) Si: deplasat, nepotrivit. 5 (Pop) Care iese din comun, depășind proporțiile realității Si: exagerat, extravagant. 6 (Reg) Care șochează prin aspect, manifestare, evoluție Si: ciudat, curios, straniu, (liv) bizar. 7 (Trs) Trist. 8 (Îrg) Glumeț.

deșănțat¹ sn [At: DLR ms / Pl: ~uri / E: deșănța] (Reg) 1 (Îe) A-i veni cu ~ A-i părea ceva ciudat. 2 (Îe) A-i fi ~ A-i fi trist. 3 (Îac) A manifesta compătimire față de cineva.

deșânțat, ~ă a vz deșănțat²

deșențat, ~ă a vz deșănțat²

dișanțat, ~ă a vz deșănțat

dișănța v vz deșănța

dișănțat, ~ă a vz deșănțat

dișânțat, ~ă a vz deșănțat

dișențat, ~ă a vz deșănțat

DEȘĂNȚAT, -Ă, deșănțați, -te, adj. 1. Dezmățat; care încalcă limitele bunei-cuviințe. 2. Dezordonat, neglijent. 3. (Reg.; despre lucruri) Ciudat, curios, straniu. – Et. nec.

DEȘĂNȚAT, -Ă, deșănțați, -te, adj. 1. (Despre persoane) Dezordonat, destrăbălat (în vorbă, în obiceiuri sau în port), dezmățat. ◊ (Substantivat) Ea știe numai de o deșănțată, nebuna aceea de Suzana, care ne-a făcut neamul de rîs. CAMIL PETRESCU, T. I 157. ♦ (Despre lucruri și acțiuni) Care iese din limitele bunei-cuviințe, nerușinat, cinic. Bălmăji pe nas popește... un deșănțat amestec de cîntări bisericești și de cîntece de lume. M. I. CARAGIALE, C. 117. 2. (Despre lucruri) Ciudat, bizar, straniu, nelalocul lui, deșucheat. Zvonul... era însă așa de deșănțat, încît nici un cap cuminte nu voia să-i deie crezare. SADOVEANU, Z. C. 337. Sfîrșind această deșănțată cuvîntare, merse în mijlocul bisericii. NEGRUZZI, S. I 149.

DESANTA vb. I. tr. A lansa un desant. [Cf. engl. descent].

DESANTA vb. tr. a lansa un desant. (după engl. descent)

A DESANTA ~ez tranz. (trupe, echipamente etc.) A coborî cu parașuta; a lansa. /Din desant

A SE DEȘĂNȚA mă ~ez intranz. pop. și fam. A deveni neglijent, dezordonat; a se dezmăța. /Din deșanțat

DEȘĂNȚAT ~tă (~ți, ~te) 1) pop. și fam. v. A SE DEȘĂNȚA. 2) reg. Care iese din comun (prin felui său de a fi); ciudat; straniu; bizar. 3) pop. Care este lipsit de decență; indecent; nerușinat. /Orig. nec.

deșănțat a. 1. Mold. ciudat (la port sau la vorbă): dar deșănțat mai ești CR.; 2. Tr. trist, mâhnit: e deșănțat copilul. [V. deșanț].

deșănțát, -ă adj. (de și șanț 2). Extravagant, deplasat, neserios: om. gust deșănțat. Adv. A vorbi deșănțat. Trans. Trist.

desanta (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. desantez, 3 desantează; conj. prez. 1 sg. să desantez, 3 să desanteze

deșănța (a se ~) (înv., rar) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă deșănțez, 3 se deșănțează; conj. prez. 1 sg. să mă deșănțez, 3 să se deșănțeze; imper. 2 sg. afirm. deșănțează-te; ger. deșănțându-mă

deșănțat adj. m., s. m., pl. deșănțați; adj. f., s. f. deșănțată, pl. deșănțate

*desanta (a ~) vb., ind. prez. 3 desantează

!deșănța (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se deșănțează

*deșănțat adj. m., s. m., pl. deșănțați; adj. f., s. f. deșănțată, pl. deșănțate

desanta vb., ind. prez.1 sg. desantez, 3 sg. și pl. desantează

deșănța vb., ind. prez. 1 sg. deșănțez, 3 sg. și pl. deșănțează

deșănțat

deșănțat.

DEȘĂNȚAT adj. v. bizar, ciudat, corupt, curios, decăzut, depravat, desfrânat, destrăbălat, dezmățat, dezordonat, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, imoral, inexplicabil, insolit, năstrușnic, neglijent, neîngrijit, neobișnuit, nerușinat, original, paradoxal, pervertit, singular, straniu, stricat, vicios.

DEȘĂNȚAT adj. v. obscen.

deșănțat adj. v. BIZAR. CIUDAT. CORUPT. CURIOS. DECĂZUT. DEPRAVAT. DESFRÎNAT. DESTRĂBĂLAT. DEZMĂȚAT. DEZORDONAT. EXCENTRIC. EXTRAVAGANT. FANTASMAGORIC. FANTEZIST. IMORAL. INEXPLICABIL. INSOLIT. NĂSTRUȘNIC. NEGLIJENT. NEÎNGRIJIT. NEOBIȘNUIT. NERUȘINAT. ORIGINAL. PARADOXAL. PERVERTIT. SINGULAR. STRANIU. STRICAT. VICIOS.

DEȘĂNȚAT adj. imoral, impudic, indecent, necuviincios, nerușinat, obscen, pornografic, scabros, scîrbos, trivial, vulgar, (livr.) licențios, (înv. și pop.) scîrnav, slobod, (reg.) porcotos, (fam.) deșucheat, porcos, (fig.) decoltat, deocheat, îmbăiat, picant, piperat, porcesc, spurcat. (O glumă, o atitudine ~.)