derutat², ~ă a [At: DLR ms / Pl: ~ați, ~e / E: deruta] 1 Încurcat². 2 Zăpăcit². 3 Dezorientat².

derutat¹ sn [At: MDA ms / E: deruta] (Fig) 1 Zăpăcire. 2 Dezorientare. 3 Înșelare.

DERUTAT, -Ă, derutați, -te, adj. Dezorientat, zăpăcit. Mioara e tot timpul derutată că nu a fost întrevederea așa cum o bănuia ea. CAMIL PETRESCU, T. II 51.

deruta vtr [At: DN³ / Pzi: ~tez / E: fr dérouter] 1-2 A (se) zăpăci. 3-4 A (se) dezorienta. 5-6 A (se) înșela.

DERUTA, derutez, vb. I. Tranz. A face (pe cineva) să se zăpăcească încît să nu mai știe ce să facă sau pe ce drum să apuce, a face (pe cineva) să-și piardă capul, să se încurce; a dezorienta.

DERUTA vb. I. tr. A zăpăci, a încurca; a dezorienta; a înșela. [< fr. dérouter].

DERUTA vb. tr. a zăpăci, a încurca; a dezorienta, a descumpăni; a înșela. (< fr. dérouter)

A DERUTA ~ez tranz. A face să-și piardă siguranța în modul de a acționa; a aduce în stare de zăpăceală; a zăpăci; a dezorienta. /<fr. dérouter

*derutéz v. intr. (fr. dé-router, d. route, drum, d. lat. rupta [via], cale ruptă [derivată] din alta). Fac pe cineva să-șĭ peardă drumu, dezorientez. Fig. Încurc, dezorientez, zăpăcesc.

deruta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. derutez, 3 derutează; conj. prez. 1 sg. să derutez, 3 să deruteze

deruta (a ~) vb., ind. prez. 3 derutează

deruta vb., ind. prez. 1 sg. derutez, 3 sg. și pl. derutează

deruta (derutez, derutat), vb. – A rătăci, a încurca, zăpăci. Fr. dérouter.

DERUTAT adj. 1. v. dezorientat. 2. v. zăpăcit.

DERUTAT adj. 1. descumpănit, dezorientat, încurcat, nedumerit, perplex, zăpăcit, (livr.) deconcertat, (înv. și fam.) sastisit. (A rămas ~.) 2. aiurit, buimac, buimăcit, descumpănit, dezorientat, năuc, năucit, zăpăcit, (Olt.) zăbăuc, (Mold.) zălud, (fig.) împrăștiat. (Tare ~ mai este!)

DERUTA vb. v. dezorienta.

DERUTA vb. a descumpăni, a dezorienta, a încurca, a zăpăci, (livr.) a deconcerta. (Vestea auzită l-a ~.)

A deruta ≠ a îndrepta, a orienta