opțiuni
  • info

3 intrări

28 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DERUTA, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro s-o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter.

DERUTA, derutez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să se încurce, să se zăpăcească, astfel încât să nu mai știe ce să facă sau încotro s-o apuce; a dezorienta, a zăpăci. – Din fr. dérouter.

deruta vtr [At: DN3 / Pzi: ~tez / E: fr dérouter] 1-2 A (se) zăpăci. 3-4 A (se) dezorienta. 5-6 A (se) înșela.

DERUTA, derutez, vb. I. Tranz. A face (pe cineva) să se zăpăcească încît să nu mai știe ce să facă sau pe ce drum să apuce, a face (pe cineva) să-și piardă capul, să se încurce; a dezorienta.

DERUTA vb. I. tr. A zăpăci, a încurca; a dezorienta; a înșela. [< fr. dérouter].

DERUTA vb. tr. a zăpăci, a încurca; a dezorienta, a descumpăni; a înșela. (< fr. dérouter)

A DERUTA ~ez tranz. A face să-și piardă siguranța în modul de a acționa; a aduce în stare de zăpăceală; a zăpăci; a dezorienta. /<fr. dérouter

DERUTĂ, derute, s. f. Stare de zăpăceală, de dezorientare. – Din fr. déroute.

DERUTĂ, derute, s. f. Stare de zăpăceală, de dezorientare. – Din fr. déroute.

derută sf [At: CONTEMP., S. II, 1948, nr. 112, 7/6 / Pl: ~te / E: fr déroute] 1 (Șfg) Stare de zăpăceală, de dezorientare. 2 (Mil; d. o trupă învinsă; îe) A merge sau a fi în ~ A se risipi, a se împrăștia, a fugi în dezordine.

deruță sf [At: DLR ms / Pl: ~țe / E: gheară + -uță] (Reg) Cârcel la vița de vie.

DERUTĂ s. f. Dezorientare, zăpăceală.

DERUTĂ s.f. Zăpăceală, dezordine; dezorientare. [Cf. fr. déroute].

DERUTĂ s. f. stare de zăpăceală, de dezorientare, de dezordine. (< fr. déroute)

DERUTĂ ~e f. Stare de zăpăceală, de dezorientare. /<fr. déroute

*derutéz v. intr. (fr. dé-router, d. route, drum, d. lat. rupta [via], cale ruptă [derivată] din alta). Fac pe cineva să-șĭ peardă drumu, dezorientez. Fig. Încurc, dezorientez, zăpăcesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

deruta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. derutez, 3 derutează; conj. prez. 1 sg. să derutez, 3 să deruteze

deruta (a ~) vb., ind. prez. 3 derutează

deruta vb., ind. prez. 1 sg. derutez, 3 sg. și pl. derutează

derută s. f., g.-d. art. derutei; pl. derute

derută s. f., g.-d. art. derutei; pl. derute

derută s. f., pl. derute

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DERUTA vb. v. dezorienta.

DERUTA vb. a descumpăni, a dezorienta, a încurca, a zăpăci, (livr.) a deconcerta. (Vestea auzită l-a ~.)

A deruta ≠ a îndrepta, a orienta

DERUTĂ s. v. dezorientare.

DERUTĂ s. descumpănire, dezorientare, încurcătură, nedumerire, perplexitate, zăpăceală, (livr.) deconcertare. (Stare de ~.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

deruta (derutez, derutat), vb. – A rătăci, a încurca, zăpăci. Fr. dérouter.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a vorbi la asuceală / la caterincă / la ciorănie / la derută / la mișto / la șme / la șmecherie / la ușcheală expr. (intl.) a lua peste picior; a vorbi argotic.

la derută expr. în mod neserios; în mod voit confuz.

Intrare: deruta
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deruta
  • derutare
  • derutat
  • derutatu‑
  • derutând
  • derutându‑
 singular plural
  • derutează
  • derutați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • derutez
 (să)
  • derutez
  • derutam
  • derutai
  • derutasem
a II-a (tu)
  • derutezi
 (să)
  • derutezi
  • derutai
  • derutași
  • derutaseși
a III-a (el, ea)
  • derutează
 (să)
  • deruteze
  • deruta
  • derută
  • derutase
plural I (noi)
  • derutăm
 (să)
  • derutăm
  • derutam
  • derutarăm
  • derutaserăm
  • derutasem
a II-a (voi)
  • derutați
 (să)
  • derutați
  • derutați
  • derutarăți
  • derutaserăți
  • derutaseți
a III-a (ei, ele)
  • derutează
 (să)
  • deruteze
  • derutau
  • derutară
  • derutaseră
Intrare: derută
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • derută
  • deruta
plural
  • derute
  • derutele
genitiv-dativ singular
  • derute
  • derutei
plural
  • derute
  • derutelor
vocativ singular —
plural —
Intrare: deruță
deruță
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

deruta, derutezverb

etimologie:

derută, derutesubstantiv feminin

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic