DEROGÁ, deróg, vb. I. Intranz. A se abate (în mod excepțional) de la o lege, de la un regulament etc. în temeiul unei aprobări speciale. – Din fr. déroger, lat. derogare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

A DEROGÁ deróg intranz. A se abate în mod excepțional pe baza unei permisiuni speciale. ~ de la lege. /<fr. déroger, lat. derogare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEROGÁ vb. I. intr. A se abate de la o lege, de la un regulament etc. [P.i. deróg, 3,6 -gă. / < lat., it. derogare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DEROGÁ vb. intr. a se abate de la prevederile unui act normativ, ale unui statut sau convenții în baza unui act de aceeași natură. (< fr. déroger, lat. derogare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

derogá vb., ind. prez. 1 sg. deróg, 3 sg. și pl. derógă; conj. prez. 3 sg. și pl. deróge
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

deróg, a -á v. intr. (lat. dé-rogo, -rogáre. V. rog. – Se conjugă ca ab-rog). Stabilesc o dispozițiune contrară uneĭ legĭ saŭ unuĭ act anterior: a deroga de la lege. Nu-mĭ păstrez demnitatea. Fac un lucru care-mĭ atrage perderea ranguluĭ (noblețeĭ, demnitățiĭ): odinioară, nobilu care se făcea negustor deroga.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink