DEROBÁRE s. f. Acțiunea de a se deroba. – V. deroba.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DEROBÁRE s.f. Faptul de a deroba; sustragere, eschivare. [< deroba].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

derobáre s. f., g.-d. art. derobării
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEROBÁ, derobez, vb. I. Refl. (Despre cai) A părăsi brusc direcția impusă de călăreț în momentul când nu poate trece de un obstacol; a se întoarce în loc. ♦ Fig. A se sustrage, a se eschiva de la ceva. – Din fr. dérober.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE DEROBÁ pers. 3 se ~eáză intranz. 1) (despre cai) A-și schimba brusc direcția impusă de călăreț din cauza unui obstacol apărut ce nu-l poate trece; a se întoarce în loc. 2) fig. (despre persoane) A ocoli îndeplinirea unei obligații, recurgând la viclenii; a se eschiva; a se sustrage. /<fr. derober
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEROBÁ vb. I. refl. (Despre cai) A părăsi brusc direcția pe care i-o impune călărețul. ♦ (Fig.) A se sustrage de la ceva; a se eschiva; a-și declina răspunderea. [< fr. dérober].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DEROBÁ vb. refl. 1. a se sustrage de la ceva; a se eschiva; a-și declina răspunderea. 2. (despre cai) a refuza să pornească în cursă, să sară un obstacol; a se abate de la pistă. 3. (mil.) a se desprinde de inamic, a rupe contactul cu acesta. 4. (med.; despre membre) a se muia, a slăbi, a nu mai ține. (< fr. dérober)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

derobá vb., ind. prez. 1 sg. derobéz, 3 sg. și pl. derobeáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink