DERIVĂ, derive, s. f. 1. Unghiul dintre direcția de deplasare dorită a unui avion sau a unei nave și direcția reală de deplasare determinată de vânt (la avioane) sau de curenții maritimi (la nave). ◊ Expr. A merge (sau a fi) în derivă = a pluti în voia vântului și a valurilor. (Rar) A fi la deriva unei puteri = a fi dependent de..., a fi la cheremul... 2. (Tehn.) Abatere într-un singur sens a valorii unei mărimi față de valoarea inițială. 3. Unghi format de direcția de tragere a unei arme cu planul de ochire, servind la tragerile indirecte. 4. Partea fixă a ampenajului vertical al unui avion, al unui planor etc. – Din fr. dérive.

derivă sf [At: SANDU-ALDEA, ap. CADE / Pl: ~ve / E: fr dérive] 1 Unghi dintre direcția de deplasare dorită a unui avion sau a unei nave și direcția reală de deplasare determinată de vânt (la avioane) sau de curenții maritimi (la nave). 2 (Îe) A merge sau a fi în ~ A pluti în voia vânturilor și valurilor. 3 (Rar; îe) A fi la ~va unei puteri A fi dependent de..., a fi la cheremul... 4 (Mil) Număr de diviziuni (mm) cu care trebuie să se miște (la stânga sau la dreapta) ocularul lunetei (armei) spre a corecta derivația proiectilului. 5 (Teh) Abatere într-un singur sens a valorii unei mărimi față de valoarea inițială. 6 Unghi format de planul de tragere cu planul de ochire, servind la tragerile indirecte. 7 Parte fixă a ampenajului vertical al unui avion, al unui planor etc.

DERIVĂ, derive, s. f. 1. Unghiul dintre direcția de deplasare dorită a unui avion sau a unei nave și direcția reală de deplasare determinată de vânt (la avioane) sau de curenții maritimi (la nave). ◊ Expr. A merge (sau a fi) în derivă = a pluti în voia vântului și a valurilor. (Rar) A fi la deriva unei puteri = a fi dependent de..., a fi la cheremul... 2. (Tehn.) Abatere într-un singur sens a valorii unei mărimi față de valoarea inițială. 3. Unghi format de planul de tragere cu planul de ochire, servind la tragerile indirecte. 4. Partea fixă a ampenajului vertical al unui avion, al unui planor etc. – Din fr. dérive.

DERIVĂ, derive, s. f. I. 1. (Mar. și aviație) Unghiul dintre direcția de deplasare dorită a unui avion sau a unei nave și direcția reală de deplasare determinată de vînt (la avioane) sau de curenții maritimi (la nave). ◊ A merge (sau a fi) în derivă = a pluti în voia vîntului și a valurilor. ◊ Expr. (Rar) A fi la deriva unei puteri = a fi dependent de..., a fi la cheremul... Acum, eram la deriva unor puteri superioare mie. CAMIL PETRESCU, U. N. 214. 2. (Mil.) Unghiul format de planul de tragere cu planul de ochire; servește la tragerile indirecte, cînd ținta se află în spatele unui deal sau al unei coline. Tunarii de la tunurile următoare schimbară înălțătorul și deriva. SANDU-ALDEA, U. P. 138. II. Partea fixă a cîrmei verticale a unui avion, a unui planor etc.

DERIVĂ s.f. I. 1. Unghi format de axa longitudinală a unei nave sau a unui avion cu drumul de urmat sub acțiunea curenților maritimi sau aerieni. ◊ A merge în derivă = a naviga în voia vîntului și a valurilor. 2. Unghi format, la tragerile indirecte cu tunul, de planul de tragere cu planul de ochire. II. Partea verticală fixă a ampenajului unui avion, al unui planor. [< fr. dérive, it. deriva].

DERIVĂ s. f. 1. unghi format de axul longitudinal al unei (aero)nave cu drumul de urmat sub acțiunea curenților. ♦ a merge (sau a fi) în ~ = a naviga în voia vântului, a valurilor și curenților. ◊ deplasare a ghețurilor de la poli. ♦ a fi în ~ = (fig.) a fi fără voință, fără energia necesară unei acțiuni. 2. unghi format, la tragerile indirecte cu tunul, de planul de tragere cu planul de ochire. 3. (tehn.) abatere într-un singur sens a valorii unei mărimi față de valoarea inițială. 4. partea verticală fixă a ampenajului unui avion sau planor. (< fr. dérive)

DERIVĂ ~e f. 1) Deviere a unei nave sau a unui avion sub acțiunea vântului sau a curenților marini. ◊ A merge în ~ a naviga în voia vântului și a valurilor. 2) mil. Unghi format de planul de tragere indirectă a unei arme cu planul de ochire. 3) Parte anterioară, fixă, a ampenajului vertical al unui avion. /<fr. dérive

deriva [At: MACEDONSKI, O. IV, 119 / Pzi: ~iv / E: fr dériver, lat derivo, -are] 1 vt A abate o apă curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal. 2 vt (Med) A schimba circularea normală a fluidelor organice. 3 virp A se trage, a proveni, a rezulta din... 4 vi (Lin; d. limbă, cuvinte și sensul lor) A-și trage originea din... 5 vt A arăta proveniența unui cuvânt prin altul. 6 vi (D. cuvinte) A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 7 vt A ramifica o cale de comunicație sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 8 vt A îndrepta vehiculele de pe o cale de comunicație pe altă cale. 9 vt (Mat) A calcula derivata unei funcții. 10 vi (D. un vas plutitor) A se abate, a se depărta din drumul său normal sub acțiunea vântului sau a unui curent Si: a devia. modificată

DERIVA, deriv, vb. I. 1. Intranz. A se trage, a proveni, a rezulta din... Multe deprinderi rele derivă din lene. ♦ (Lingv.) a) (Despre limbă, cuvinte și sensul cuvintelor) A proveni, a-și trage originea din...; (tranz.) a arăta proveniența unui cuvînt din altul. Limba romînă derivă din limba latină. Cuvîntul romînesc «obraz» derivă din cuvîntul vechi slav «obrazŭ». b) (Despre cuvinte; cu determinări introduse prin prep. «de la») A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. Cuvîntul «fierar» derivă de la «fier», căruia i s-a alipit sufixul «-ar». 2. Tranz. (Tehn.) A abate o apă curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal. ♦ A abate vehiculele de pe o cale de comunicație pe altă cale existentă, construită sau improvizată în acest scop. ♦ A ramifica o cale de comunicație sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 3. Intranz. (Despre un vas plutitor) A se abate, a se depărta din drumul său normal sub acțiunea vîntului sau a unui curent; a devia. Vaporul derivă mult spre dreapta, din cauza furtunii.

DERIVA vb. I. 1. intr. a se trage, a rezulta din... ♦ (Lingv.) A avea originea în..., a veni din... 2. tr. A abate o apă din cursul ei firesc. 3. intr. (Despre nave sau avioane) A se abate, a se îndepărta de la direcția de mers sub influența vînturilor, a curenților; a devia. 4. tr. (Mat.) A calcula derivata unei funcții. [P.i. deriv, -vez. / < fr. dériver, it., lat. derivare].

DERIVA vb. I. intr. 1. a se trage, a rezulta din (ceva). ◊ (lingv.) a-și avea originea în... 2. (despre /aero/nave) a devia de la direcția de mers sub influența vânturilor, a curenților. II. tr. 1. (mat.) a calcula derivata unei funcții. 2. a abate o apă din cursul ei firesc. (< fr. dériver, lat. derivare)

A DERIVA deriv 1. intranz. 1) A fi de origine; a se trage dintr-un neam oarecare; a proveni. 2) (despre cuvinte) A fi format prin afixare. 3) (despre vase plutitoare sau avioane) A se abate de la direcția dată sub influența vânturilor sau a curenților; a devia. 2. tranz. 1) (cuvinte) A forma cu ajutorul afixelor. 2) mat. (funcții) A determina prin calcul pentru a obține derivata. 3) (ape curgătoare) A abate din albie, dând o direcție nouă. 4) (vehicule) A orienta de pe o cale de comunicație pe alta. /<fr. dériver, lat. derivare

derivà v. 1. a-și avea cauza, a proveni: din ambițiune derivă multe rele; 2. Gram. a-și trage originea; 3. Med. a abate din cursul lor sângele, umorile organismului.

derív, a -á v. tr. (lat. de-rivo, riváre, d. rivus, rîŭ. V. rival). Depărtez de cursu orĭ de drumu luĭ. Gram. Trag originea unuĭ cuvînt. V. refl. Vin, provin: Român se derivă din Roman, cașu se derivă din lapte. – ca v. intr. e greșit. Decĭ: cașu se derivă, nu: derivă.

derivă s. f., g.-d. art. derivei; pl. derive

derivă s. f., g.-d. art. derivei; pl. derive

derivă s. f., g.-d. art. derivei; pl. derive

deriva (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. deriv, 3 derivă; conj. prez. 1 sg. să deriv, 3 să derive

deriva (a ~) vb., ind. prez. 3 derivă

deriva vb., ind. prez. 1 sg. deriv, 3 sg. și pl. derivă

DERIVA vb. 1. v. rezulta. 2. (LINGV.) a proveni, a veni, (pop.) a se trage. (Cuvântul „înflori” ~ din substantivul „floare”.)

DERIVA vb. 1. a proveni, a rezulta, (pop.) a se trage. (Multe consecințe ~ de aici.) 2. (LINGV.) a proveni, a veni, (pop.) a se trage. (Cuvîntul „naștere” ~ din verbul „naște”.)

DERIVĂ² abatere unghiulară în plan orizontal între axul longitudinal al aeronavei și direcția de zbor a acesteia sub acțiunea direcției și intensității vântului.

DERIVĂ¹ partea fixă, anterioară a ampenajului vertical al unui avion (sau planor) destinată menținerii traiectoriei acestuia în plan vertical, asigurând stabilitatea laterală alături de eleroane, trimere etc.

CORECȚIE DE DERIVĂ măsură luată pentru a menține aeronava pe traiectul de zbor în condițiile vântului lateral, urmărind anularea unghiului de derivă format de aeronavă și traiect sub influența vântului.