DERIVÁRE, derivări, s. f. Acțiunea de a deriva și rezultatul ei. 1. Provenire, rezultare a unui lucru din... ♦ (Lingv.) a) Provenire a unui cuvânt din altul, arătare a provenienței unui cuvânt din altul, b) Procedeu prin care se formează un cuvânt din altul cu ajutorul sufixelor sau al prefixelor; derivație (3). ♦ (Lingv.: în sintagmele) Derivare regresivă (sau inversă) = derivare prin suprimarea unor afixe de la cuvinte deja existente. 2. Operație folosită în calculul diferențial pentru obținerea unei derivate. – V. deriva.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DERIVÁRE s.f. 1. Provenire, coborâre din... 2. Procedeu de formare a cuvintelor cu afixe. ◊ Derivare progresivă = procedeu de formare a cuvintelor prin adăugarea afixelor; derivare regresivă = procedeu de formare a unui cuvânt nou prin suprimarea unui sufix de la un cuvânt deja existent în limbă. 3. (Mat.) Operație de calcul diferențial prin care se obține o derivată. [< deriva].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DERIVÁRE s. f. 1. provenire, coborâre din... 2. (lingv.) provenire a unui cuvânt din altul. *procedeu de formare a cuvintelor prin adăugare de afixe sau prin suprimarea lor. ♦ ~ progresivă = derivare bazată pe adăugarea formativelor, a afixelor; ~ regresivă (sau inversă) = derivare prin suprimarea formativelor, a desinențelor sau a sufixelor. 3. (mat.) operație de calcul diferențial prin care se obține o derivată. 4. (inform.) trecere de la un cuvânt la altul prin aplicarea unei reguli din gramatica formală. (< deriva)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DERIVÁRE s. (LINGV.) 1. derivație. (~ cu sufixe.) 2. derivare progresivă. v. afixare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

deriváre s. f., g.-d. art. derivării; pl. derivări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DERIVÁ, derív, vb. I. 1. Intranz. (mai ales la pers. 3) A se trage, a proveni, a rezulta din... ♦ (Lingv.) a) (Despre limbă, cuvinte și sensul lor) A-și trage originea din...; (tranz.) a arăta proveniența unui cuvânt din altul, b) (Despre cuvinte, de obicei cu determinări introduse prin prep. „de la”) A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 2. Tranz. A abate o apă curgătoare din albia ei naturală în altă albie sau într-un canal. ♦ A îndrepta vehiculele de pe o cale de comunicație pe altă cale. ♦ A ramifica o cale de comunicație sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 3. Tranz. (Mat.) A calcula derivata unei funcții. 4. Intranz. (Despre un vas plutitor) A se abate, a se depărta din drumul său normal sub acțiunea vântului sau a unui curent; a devia. – Din fr. dériver, lat. derivare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A DERIVÁ derív 1. intranz. 1) A fi de origine; a se trage dintr-un neam oarecare; a proveni. 2) (despre cuvinte) A fi format prin afixare. 3) (despre vase plutitoare sau avioane) A se abate de la direcția dată sub influența vânturilor sau a curenților; a devia. 2. tranz. 1) (cuvinte) A forma cu ajutorul afixelor. 2) mat. (funcții) A determina prin calcul pentru a obține derivata. 3) (ape curgătoare) A abate din albie, dând o direcție nouă. 4) (vehicule) A orienta de pe o cale de comunicație pe alta. /<fr. dériver, lat. derivare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DERIVÁ vb. I. 1. intr. a se trage, a rezulta din... ♦ (Lingv.) A avea originea în..., a veni din... 2. tr. A abate o apă din cursul ei firesc. 3. intr. (Despre nave sau avioane) A se abate, a se îndepărta de la direcția de mers sub influența vânturilor, a curenților; a devia. 4. tr. (Mat.) A calcula derivata unei funcții. [P.i. deriv, -vez. / < fr. dériver, it., lat. derivare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DERIVÁ vb. I. intr. 1. a se trage, a rezulta din (ceva). ◊ (lingv.) a-și avea originea în... 2. (despre /aero/nave) a devia de la direcția de mers sub influența vânturilor, a curenților. II. tr. 1. (mat.) a calcula derivata unei funcții. 2. a abate o apă din cursul ei firesc. (< fr. dériver, lat. derivare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DERIVÁ vb. 1. v. rezulta. 2. (LINGV.) a proveni, a veni, (pop.) a se trage. (Cuvântul „înflori” ~ din substantivul „floare”.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

derivá vb., ind. prez. 1 sg. derív, 3 sg. și pl. derívă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

derív, a -á v. tr. (lat. de-rivo, riváre, d. rivus, rîŭ. V. rival). Depărtez de cursu orĭ de drumu luĭ. Gram. Trag originea unuĭ cuvînt. V. refl. Vin, provin: Român se derivă din Roman, cașu se derivă din lapte. – ca v. intr. e greșit. Decĭ: cașu se derivă, nu: derivă.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

derivațiúne f. (lat. derivátio, -ónis). Acțiunea de a deriva, de a abate o apă (rîu, canal, lac). Apă abătută ast-fel. Med. Abaterea sîngeluĭ într’o parte ca să înlăture o iritațiune morbidă (revulsiune): vezicătorile provoacă o derivațiune a boaleĭ. Gram. Modu cum se formează un cuvînt din altu. Fiz. Comunicațiunea conductoare electrică pin mijlocu altuĭ conducător între doŭă puncte ale unuĭ circuit închis. Mar. Mișcarea pin care un corp se depărtează de direcțiunea normală. – Și -áție și -áre.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink