10 definiții pentru „deretica”   conjugări

DERETICÁ, derétic, vb. I. Intranz. A face ordine și curățenie prin casă. ♦ Tranz. A pune ceva în ordine; a aranja. [Var.: derătecá, derdicá, deretecá vb. I] – Lat. de-radicare.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DERETICÁ, derétic, vb. I. Intranz. A face ordine și curățenie prin casă. ♦ Tranz. A pune ceva în ordine; a aranja. [Var.: derătecá, derdicá, deretecá vb. I] – Lat. de-radicare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

dereticá (a ~) vb., ind. prez. 3 derétică
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DERETICÁ vb. a curăța, a scutura, a strânge, (înv. și reg.) a griji, (reg.) a rândui, (prin Bucov.) a cioroboti, (Transilv.) a câștiga, (Ban. și Transilv.) a orândui, (Transilv.) a tăgăși, (Transilv. și Maram.) a ticăzui, (Transilv.) a tistăli. (A ~ prin casă de sărbători.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A DERETICÁ derétic intranz. A face ordine și curățenie în casă. /<lat. deradicare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DERETICÁ, derétic, vb. I. 1. Intranz. A face rînduială, a curăța prin casă (scuturînd așternutul, ștergînd praful, măturînd etc.). Se mișca încolo și încoace prin cameră, dereticînd și așezînd. Deretica smuncind și așeza trîntind. SADOVEANU, N. F. 5. Atunci se pune fata și scutură și deretică. ISPIRESCU, L. 337. 2. Tranz. A pune (ceva) în ordine, a aranja. Afară se auzea ploaia cernută fără istov, glasul birjarului dereticînd ceva în jurul trăsurii. C. PETRESCU, S. 81. În vremea asta tu deretică toate și pregătește cele de cuviință. SADOVEANU, D. P. 78. – Variante: (regional) derădicá (SBIERA, P. 31), derătecá (VLAHUȚĂ, N. 9), derdicá, dérdic (CREANGĂ, A. 69), deretecá (CAMIL PETRESCU, T. I 542, ISPIRESCU, L. 149, POPESCU, B. III 118), direticá (la TDRG) vb. I.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

dereticá vb., ind. prez. 1 sg. derétic, 3 sg. și pl. derétică
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dereticá (derétic, dereticát), vb.1. (Înv.) A da la o parte. – 2. A degaja, a elibera (interiorul casei). – 3. A face curățenie, a curăța. – Var. der(ă)dica, dereteca, diretica, d(i)rădica, der(e)dica. Lat. *dēradĭcāre „a dezrădăcina” (Candrea-Dens., 484; Candrea; Graur, BL, IV, 184; Cortés 127), ipoteză confirmată de prima var., și de sensul vechi: cf. voi dărăteca pre cei fără de lege (Biblia 1688). Totuși, Pușcariu 503; Tiktin și Scriban preferă să se refere la lat. *directĭcāre, de la rectus.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

dereticà v. a pune în ordine, a așeza lucrurile la locul lor (mai ales în casă). [Mold. derădicà: lat. DERADICARE].
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

derétic și dirétic, a -á v. tr. (lat. *de- și *diréctico, -áre, d. dirigere, directum, a îndrepta. V. dreg). Așez, aranjez, pun lucrurile la locu lor: să diretice pin ĭatacurĭ (VR. 1923, 4, 24). Fig. Vechĭ (infl. de ridic). Înlătur, mătrășesc: l-a direticat de pe fața pămîntuluĭ. – În Munt. (vechĭ) și dărătec, dărátic. În Mold. nord. Trans. diredíc, dirădíc; maĭ vechĭ derădic, deredic, derádic și derắtic. – Și derdíc, drădïc. V. chitesc, zăhăĭesc.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink