DERANJAMÉNT, deranjamente, s. n. 1. Perturbare în bunul mers al unei mașini, al unei instalații etc.; defectare. 2. Indigestie; diaree. – Din fr. dérangement.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DERANJAMÉNT ~e n. 1) Dereglare a funcționării normale a unei mașini, a unei instalații sau a unui aparat. 2) fam. Indispoziție cauzată de tulburarea digestiei; indigestie. /<fr. dérangement
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DERANJAMÉNT s.n. 1. Perturbare, defect la o mașină, la o instalație etc.; defectare. 2. (Fam.) Indigestie; (spec.) diaree. [Pl. -te. / cf. fr. dérangement].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DERANJAMÉNT s. n. 1. perturbare, defect la o mașină, într-un sistem tehnic etc.; defectare. 2. (fam.) indigestie, diaree. (< fr. dérangement)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DERANJAMÉNT s. 1. v. defecțiune. 2. v. perturbare. 3. (MED.) dereglare, tulburare. (~ organic, funcțional.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DERANJAMÉNT s. v. diaree.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

deranjamént s. n., pl. deranjaménte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

deranjamént n., pl. e (fr. dérangement. V. aranjament). Acțiunea de a deranja, deranjare, răscolire. Starea lucruluĭ deranjat. Fig. Dezordine, turburare: deranjament de sănătate, de afacerĭ. – Pop. deránj, n., pl. urĭ. Fr. nu există această formă scurtă (Cp. cu ramburs).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink