DERANJA, deranjez, vb. I. Tranz. 1. A strica ordinea, rînduiala unor obiecte, lucruri etc.; a răvăși, a răscoli. Cu zugrăvitul pereților am deranjat toată casa. ♦ (Familiar, în expr.) A-și deranja stomacul = a căpăta o indigestie, a-și strica stomacul, a avea diaree. 2. A tulbura liniștea sau activitatea cuiva; a stînjeni, a stingheri, a incomoda. Nu deranjăm pe nimeni... E un conac cu peste 20 de camere. CAMIL PETRESCU, T. II 124. Nu mi-ar fi plăcut să deranjez lumea, pe simple presupuneri. C. PETRESCU, R. DR. 85. Bogoiu e mereu aici să mi-o amintească... – Și te deranjează? SEBASTIAN, T. 76. ♦ Refl. (Mai ales în formule de politețe) A se osteni. Vă rog să nu vă deranjați. ▭ Cu ocazia asta aduc un fagure de miere pentru musafirii mei. – Vai, de ce te deranjezi, maică Nimfodoră? SADOVEANU, P. M. 60.