DEPANATOR, -OARE, depanatori -oare, s. m. și f. Muncitor calificat care repară autovehicule, mașini, aparate etc. aflate în pană². – Depana + suf. -tor.

DEPĂNĂTOR, -OARE, depănători, -oare, s. m., s. f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în depănat. 2. S. n. Organ al mașinii de cusut care servește la depănarea aței pe mosorelul suveicii. 3. S. f. Dispozitiv pe care sunt așezate sculurile la mașinile de depănat; (în industria casnică) vârtelniță. – Depăna + suf. -ător.

depănător¹, ~oare [At: I. GOLESCU, C. / V: (îrg) dăp~, (reg) dăpân~ / Pl: ~i, ~oare / E: depăna + -ător] 1 sf Dispozitiv pe care sunt așezate sculurile la mașinile de depănat. 2 sf (În industria casnică) Vârtelniță. 3 smf Muncitor specializat în depănat. 4 sn Organ al mașinii de cusut care servește la depănarea aței pe mosorelul suveicii.

DEPĂNĂTOR, -OARE, depănători, -oare, subst. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în depănat. 2. S. n. Organ al mașinii de cusut care servește la depănarea aței pe mosorelul suveicii. 3. S. f. Dispozitiv pe care sunt așezate sculurile la mașinile de depănat; (în industria casnică) vârtelniță. – Depăna + suf. -ător.

DEPĂNĂTOARE, depănători, s. f. Dispozitiv pe care sînt așezate sculurile la mașinile care deapănă firul pe mosoare sau pe țevi; (în ind. casnică) unealtă simplă pe care e pus tortul cînd se deapănă; vîrtelniță.

DEPĂNĂTOR¹, depănătoare, s. n. Organ al mașinii de cusut care servește la depănarea aței pe mosorelul suveicii.

DEPĂNĂTOR², -OARE, depănători, -oare, s. m. și f. Muncitor specializat în depănat.

DEPANATOR I. s. m. muncitor care depanează autovehicule, mașini etc. II. s. n. depanor. (< depana + -tor)

DEPĂNĂTOARE ~ori f. 1) Mașină de depănat. 2) Dispozitiv pe care se instalează sculurile (la mașina de depănat). /a depăna + suf. ~ătoare

DEPĂNĂTOR¹ ~oare n. (la mașina de cusut) Dispozitiv care servește la depănarea aței pe mosorelul suveicii. /a depăna + suf. ~ător

DEPĂNĂTOR² ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Muncitor specializat în operațiile de depănare. /a depăna + suf. ~ător

depănătoare f. unealtă de depănat, vârtelniță.

depănătóare f., pl. orĭ. Vîrtelniță, mașină care ține ața pe care o depenĭ.

depanatoare (reparatoare) s. f., g.-d. art. depanatoarei; pl. depanatoare

*depanatoare (reparatoare) s. f., g.-d. art. depanatoarei; pl. depanatoare

depănătoare² (muncitoare) s. f., g.-d. art. depănătoarei; pl. depănătoare

depănătoare¹ (dispozitiv) s. f., g.-d. art. depănătorii; pl. depănători

depănător² (piesă) s. n., pl. depănătoare

depănătoare¹ (muncitoare) s. f., g.-d. art. depănătoarei; pl. depănătoare

depănătoare² (dispozitiv) s. f., g.-d. art. depănătorii; pl. depănători

depănător² (piesă) s. n., pl. depănătoare

depănătoare (persoană) s. f., g.-d. art. depănătoarei; pl. depănătoare

depănătoare (instrument) s. f., g.-d. art. depănătorii; pl. depănători

depănător (instrument) s. n., pl. depănătoare

DEPANATOR s. reparator. (~ de televizoare.)

DEPĂNĂTOARE s. (TEXT.) vârtelniță, (pop.) rășchitor, sucală, (reg.) letcă, roată, rotan, (înv.) sfârlează. (~ pentru firele de lână.)

DEPANATOR s. reparator. (~ de televizoare.)

DEPĂNĂTOARE s. vîrtelniță, (pop.) rășchitor, sucală, (reg.) letcă, roată, rotan, (înv.) sfîrlează. (~ pentru firele de lînă.)