DEPĂNÁRE, depănări, s. f. Acțiunea de a depăna. – V. depăna.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DEPĂNÁRE s. (TEXT.) înfășurare. (~ a firului pe mosor.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

depănáre s. f., g.-d. art. depănării; pl. depănări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEPĂNÁ, deápăn, vb. I. Tranz. 1. A înfășura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o țeavă etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la depănat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfășura, a înșira amintiri, gânduri etc. ◊ Refl. Toată întâmplarea i se depăna pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanță). ◊ Expr. (Intranz.) A depăna din picioare = a umbla mișcând repede picioarele. [Prez. ind. și: dépăn] – Lat. *depanare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A DEPĂNÁ dépăn 1. tranz. 1) (firul de pe un scul sau de pe un fus) A desfășura, înfășurând pe un mosor sau făcând ghem. 2) (firul unui ghem sau fus) A face scul. 3) A face să se depene. 2. intranz. : ~ din picioare a merge mișcând repede picioarele. /<lat. depanare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE DEPĂNÁ pers. 3 se deápănă intranz. fig. (despre gânduri, amintiri etc.) A trece prin memorie. /<lat. depanare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEPĂNÁ vb. (TEXT.) a înfășura. (A ~ fire textile pe un mosor.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A depăna ≠ a desfășura
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

depăná (deápăn, depănát), vb. – 1. A înfășura fire dintr-un scul pe un mosor. – 2. A desfășura, a înșira gînduri etc. – Mr. deapin, dipinare, megl. depin. Lat. *dēpēnāre, de la pānus (Körting 2493; Densusianu, Filologie, 447; Pușcariu 492; Candrea-Dens., 483; REW 2569; Tiktin; Candrea); cf. it. dipannare, prov., cat. debanar, sp. devanar, port. dobar. Philippide, Principii, 99, pleca greșit de la lat. dēpῑlāre. – Der. depănătoare, s. f. (vîrtelniță); depănător, s. m. (muncitor specializat în depănat); depănătură, s. f. (acțiunea de a depăna; cantitate de fir depănat).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

depăná vb., ind. prez. 1 sg. deápăn/dépăn, 2 sg. dépeni, 3 sg. deápănă; conj. prez. 3 sg. și pl. dépene
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dépăn, a -á v. tr. (var. din depăr maĭ degrabă de cît d. lat. depânare, d. pânus, firu țesătoruluĭ; it. dipanare, a depăna; pv. debanar, sp. devanar, pg. dobar. – Depăn, depenĭ, deapănă, să depene, ca și legăn, peptăn). Înfășor firu, desfășurat din scul și formez un ghem saŭ o păpușă. Fig. Fam. A depăna o poveste, a o înșira, a o spune. A depăna pe cineva, a-l lua din scurt, a-l mustra, a-l judeca.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink