3 intrări

41 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEOSEBIT, -Ă, deosebiți, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este altfel, care nu este asemenea (cu altul); diferit. 2. (La pl., precedând substantivul) Felurite, diverse. 3. Care iese din comun; neobișnuit, special. ♦ Distins, remarcabil. 4. Separat, despărțit. II. Adv. 1. Cât se poate de..., foarte. 2. În afară de..., pe lângă. – V. deosebi.

DEOSEBIT, -Ă, deosebiți, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este altfel, care nu este asemenea (cu altul); diferit. 2. (La pl., precedând substantivul) Felurite, diverse. 3. Care iese din comun; neobișnuit, special. ♦ Distins, remarcabil. 4. Separat, despărțit. II. Adv. 1. Cât se poate de..., foarte. 2. În afară de..., pe lângă. – V. deosebi.

deosebit1 sn [At: MDA ms / E: deosebi] 1 (Înv) Despărțire. 2 Diferență.

deosebit2, ~ă [At: CANTEMIR, I. I. II, 289 / V: (înv) dăo~, ~sib~ / Pl: ~iți, ~e / E: deosebi2] 1 a Separat. 2 a Diferit. 3 a Divers. 4 a (D. oameni) Ieșit din comun. 5 a Distins. 6 a Foarte mare. 7 av Foarte. 8 av Cât se poate de... 9 av În afară de...

DEOSEBIT2, -Ă, deosebiți, -te, adj. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») 1. Care este altfel, care nu e asemenea (cu altul), diferit. Ce ar fi putut apropia doi oameni atît de deosebiți? M. I. CARAGIALE, C. 45. Cu totul deosebit de aceea ce era întăi [i se părea acum traiul]. NEGRUZZI, S. I 74. 2. Care iese din comun, neobișnuit, special. Meșterul Iosif îi zîmbi în chip deosebit. SADOVEANU, P. M. 238. Era ceva deosebit în șoaptele păpurișului, căci căpitanul le asculta cu multă băgare de seamă. SANDU-ALDEA, U. P. 199. Dionis descifra textul obscur cu-n interes deosebit. EMINESCU, N. 45. În ținuturile aceste primitive și sălbatice, și omul are ceva deosebit. RUSSO, O. 101. ♦ Distins, ales, remarcabil. O persoană deosebită. 3. (La pl., precedînd substantivul) Felurite, diverse, diferite. Romanii din Dacia veche... întemeiară deosebite staturi mici. BĂLCESCU, O. II 12. Breslele se alcătuiau de oarecari slujbași mai mici ai țării și de deosebitele categorii ale burgheziei, locuitorilor din orașe și a moșnenilor și oamenilor liberi. BĂLCESCU, O. II 14. 4. Separat, aparte. Clădirea cuprindea două case complet deosebite. REBREANU, R. I 20.

DEOSEBIT1 adv. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») 1. Foarte, cît se poate de..., nespus de... Probleme deosebit de interesante.Avea un cap deosebit de frumos. DUMITRIU, N. 153. 2. În afară de..., pe lîngă... Deosebit de romîni, pe care, în lipsă de alte pricini, legătura sîngelui i-ar fi silit a sta mai bine cu frații lor din țară decît cu neam străin, chiar sașii și săcuii erau cu totul în favoarea lui Mihai-vodă. BĂLCESCU, O. II 225. (Pleonastic) Stăpînu-tău, ca stăpînu-tău; ce ț-a face el, asta-i deosebit de bașca, zise împăratul. CREANGĂ, P. 266.

deosebit, -ă adj. (În anunțuri de vânzare-cumpărare de după 1989, în sint. plată deosebită) În valută ◊ „Cumpăr cu plată deosebită tablouri vechi [...]” R.l. 25 VIII 92 p. 11. ◊ „Cumpăr urgent vilă [...] zonă centrală, plată deosebită. R.l. 15 IX 92 p. 11; v. și 8 IX 92 p. 10

DEOSEBIT adv. 1) În mod separat; despărțit (de alții); aparte. 2) Extrem de; tare; foarte. 3) Afară de...; pe lângă... /v. a (se) deosebi

deosebit a. 1. diferit; 2. rar și excelent, distins. ║ adv. deosebit de, afară de.

deosebít, -ă adj. (d. deosebesc). Separat. Distins. Diferit. Adv. În mod deosebit: a locui deosebit. Deosebit de asta, afară de asta, pe lîngă asta, apoĭ. – Vechĭ osebit.

DEOSEBI, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi.

DEOSEBI, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De4 + osebi.

deosebi2 [At: (a. 1645) HERODOT, 427 / V: (îvp) dăo~, ~săbi2, ~sibi / P: de-o~ / Pzi: ~besc / E: de2 + osebi] 1-2 vtr (Îvp) A (se) îndepărta de cineva sau de ceva. 3-4 vtr (Înv) A (se) separa. 5-6 vtr A (se) desprinde. 7 vr A se diferenția de cineva sau de ceva. 8 vt A recunoaște o ființă dintre altele asemănătoare Si: a desluși, a discerne, a distinge, a identifica. 9 vt (Înv) A elimina. 10 vr A se ridica deasupra celorlalți Si: a se distinge, a se remarca. 11-12 vtr A (se) specifica. 13 vrp (Îvr) A se excepta. 14 vt A da unei ființe o notă specifică. 15 vrp A fi limpede, clar, distinct pentru privire. 16 vr (Rar) A se semnala. corectat(ă)

DEOSEBI, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel, a fi diferit. Marea Adunare Națională constituită după alegeri se deosebește de toate parlamentele pe care le-am avut pînă acum. IST. R.P.R. 721. ◊ Tranz. E o întreagă zonă de verdeață... deasupra căreia numele lui [al Oltului] se întinde, însușindu-și-o și deosebind-o de restul pămîntului. BOGZA, C. O. 260. Îmi vin felurite gînduri care mă bucură, căci ele mă deosebesc de ceilalți oameni. SADOVEANU, Z. C. 55. ♦ Tranz. A face distincție între două sau mai multe lucruri; a distinge. Cînd te uiți înapoi, la cele trecute, nu mai știi să le deosebești unele de altele. DEMETRIUS, V. 92. Ivan nu mai deosebea visul de viață. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 160. 2. Tranz. A recunoaște un lucru dintre altele; a desluși, a distinge, a discerne. Agripina căută să răzbată cu urechea prin zgomotul și pocniturile Iablanicioarei, dar nu deosebi nimic. GALACTION, O. I 163. Se vedea aproape ca ziua, deosebeai tot, copacii păreau chiar luminați pe dinăuntru. M. I. CARAGIALE, C. 152. Măcar că e așa de întuneric, deosebesc tare bine firele de mac din cele de năsip. CREANGĂ, P. 263. ◊ Refl. pas. Alte grămezi asemănătoare [de porumb] încep să se deosebească pe întinsul cîmpiei. BOGZA, C. O. 389. Urc drumul lucrat de soldați, care se deosebește greu. CAMIL PETRESCU, U. N. 242. ♦ Tranz. A remarca, a prefera, a alege. Între toiul neînsemnaților tineri ce o supărau cu curtea lor, ea deosebi pe Iancu B. NEGRUZZI, S. I 25. 3. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți), a se distinge, a se remarca. [Feciorul] său se deosebea prin istețimea, boiul și înțelepciunea lui. ISPIRESCU, L. 185. Supt următorii domni... vedem pe Miron deosebindu-se atît în tabere, apărîndu-și patria cu cinste, cît și în sfaturi, dînd păreri înțelepte și folositoare țării. BĂLCESCU, O. I 184. Femeile de la munte poartă ștergare de mătasă, lucrate de dînsele, ce se deosebesc prin dibăcia țesăturilor. ALECSANDRI, P. P. 139. – Variantă: (regional) deosibi (CARAGIALE, O. II 120) vb. IV.

DEOSEBI, deosebesc, vb. IV. – [Var.: (reg.) deosibi vb. IV] – Din [în]deosebi.

A DEOSEBI ~esc tranz. 1) (ființe, lucruri) A identifica după anumite semne caracteristice (de altele de același fel); a distinge; a discerne; a desluși; a desprinde. 2) A face să se deosebească. /de + sl. osebiti

A SE DEOSEBI mă ~esc intranz. 1) A fi diferit (de cineva sau de ceva). 2) A se impune prin trăsături distincte; a se diferenția; a diferi; a se reliefa. [Sil. de-o-] /de + sl. osebiti

deosebì v. 1. a despărți cu simțurile, cu mintea: a deosebi oile de capre; fig. a deosebi binele de rău; 2. a face o deosebire; 3. a nu semăna: frate de frate se deosebește; 4. a se semnala, a se distinge. [V. deosebi].

deosebésc și (vest) ibésc (eo 2 silabe) v. tr. (din maĭ vechĭu osebesc și usebesc, d. vsl. osobiti sen și osebiti sen, a se deosebi. V. deosebĭ). Separ, despart: a deosebi oile de capre. Disting, cunosc, văd: e întuneric și nu deosebesc cîțĭ oamenĭ sînt. Fac deferență, deosebire: Dumnezeŭ nu deosebește buniĭ de răi și ploŭă peste toțĭ. V. refl. Mă disting, mă văd: ningea așa de tare în cît nu se maĭ deosebea satu. Difer, nu semăn: măgaru, deși seamăn cu calu, se deosebește în multe.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

deosebit adj. m.(sil. de-o-), pl. deosebiți; f. sg. deosebită, pl. deosebite

deosebi (a ~) (desp. de-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebesc, 3 sg. deosebește, imperf. 1 deosebeam; conj. prez. 1 sg. să deosebesc, 3 să deosebească

deosebi (a ~) (de-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebesc, imperf. 3 sg. deosebea; conj. prez. 3 deosebească

deosebi vb. (sil. de-o-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebesc, imperf. 3 sg. deosebea; conj. prez. 3 sg. și pl. deosebească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DEOSEBIT adj., adv. 1. adj. v. anumit. 2. adj. v. distinct. 3. adj. aparte. 4. adj. aparte, individual, neobișnuit, singular, special, (livr.) insolit. (Un caz ~.) 5. adj. v. diferit. 6. adj. v. distinct. 7. adj. v. separat. 8. adv. aparte, separat, (pop.) deosebi, (fam.) bașca. (~ de asta, i-a mai dat și...) 9. adj. v. divergent. 10. adj. v. variat. 11. adj. ales, distins, rar, superior. (E un om ~.) 12. adj. v. eminent. 13. adj. v. important. 14. adj. v. admirabil. 15. adj. v. remarcabil. 16. adj. v. ales. 17. adj. mare. (I se face o ~ cinste.) 18. adv. v. foarte.

DEOSEBIT adj., adv. 1. adj. anume, anumit, aparte, special, (înv. și pop.) osebit. (Cu o metodă ~.) 2. adj. aparte, distinct, separat, special. (Secția ocupă o clădire ~.) 3. adj. aparte, particular, special, specific, sui-generis. (Un gust ~.) 4. adj. aparte, individual, neobișnuit, singular, special, (livr.) insolit. (Un caz ~.) 5. adj. diferit. (Au trăit în vremuri ~.) 6. adj. diferit, distinct, (înv. și pop.) osebit. (Două cete, două grămezi ~.) 7. adj. diferit, distinct, separat, (înv. și reg.) chilin. (Problemele impun rezolvări ~.) 8. adv. aparte, separat, (pop.) deosebi, (fam.) bașca. (~ de asta, i-a mai dat și...) 9. adj. diferit, divergent. (Au concepții ~.) 10. adj. diferit, divers, felurit, variat, (înv. și pop.) osebit, (înv.) despărțit, variu. (Un sortiment ~ de mărfuri). 11. adj. ales, distins, rar, superior. (E un om ~). 12. adj. ales, distins, eminent, ilustru, remarcabil. (Un profesor ~.) 13. adj. important, însemnat, mare, notabil, prețios, remarcabil, serios, substanțial, temeinic, valoros, (fig.) consistent. (A adus o ~ contribuție la dezvoltarea științei.) 14. adj. admirabil, excelent, încîntător, remarcabil. (Un spectacol ~.) 15. adj. însemnat, remarcabil. (A repurtat un succes ~.) 16. adj. ales, aparte, distins, (înv. și reg.) scump. (Vorbe ~.) 17. adj. mare (I se face o ~ cinste.) 18. adv. excepțional, extraordinar, extrem, foarte, grozav, teribil (~ de bun.)

Deosebit ≠ analog, asemănat, asemănător, asemenea, identic, obișnuit, ordinar

DEOSEBI vb. 1. a desluși, a diferenția, a discerne, a discrimina, a distinge, (înv. și pop.) a osebi, (Ban., Transilv. și Maram.) a deschilini, (fig.) a cerne. (Poate ~ cu ușurință binele de rău.) 2. v. diferi. 3. v. remarca.

DEOSEBI vb. v. despărți, izola, separa.

DEOSEBI vb. 1. a desluși, a diferenția, a discerne, a discrimina, a distinge, (înv. și pop.) a osebi, (Ban., Transilv. și Maram.) a deschilini, (fig.) a cerne. (Poate ~ cu ușurință nuanțele.) 2. a se diferenția, a diferi, a varia, (înv.) a se feluri. (Obiceiurile se ~ de la un popor la altul.) 3. a se distinge, a se evidenția, a se ilustra, a se remarca, a se singulariza, (înv.) a se însemna, a se semnala, a se vesti. (Prin ce s-a ~ interpretarea sa?)

deosebi vb. v. DESPĂRȚI. IZOLA. SEPARA.

Intrare: deosebit (adj.)
deosebit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deosebit
  • deosebitul
  • deosebitu‑
  • deosebi
  • deosebita
plural
  • deosebiți
  • deosebiții
  • deosebite
  • deosebitele
genitiv-dativ singular
  • deosebit
  • deosebitului
  • deosebite
  • deosebitei
plural
  • deosebiți
  • deosebiților
  • deosebite
  • deosebitelor
vocativ singular
plural
deosibit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deosibit
  • deosibitul
  • deosibitu‑
  • deosibi
  • deosibita
plural
  • deosibiți
  • deosibiții
  • deosibite
  • deosibitele
genitiv-dativ singular
  • deosibit
  • deosibitului
  • deosibite
  • deosibitei
plural
  • deosibiți
  • deosibiților
  • deosibite
  • deosibitelor
vocativ singular
plural
deosăbit
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: deosebit (adv.)
deosebit2 (adv.) adverb
adverb (I8)
Surse flexiune: DOR
  • deosebit
  • deosebi
Intrare: deosebi (vb.)
  • silabație: de-o- info
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deosebi
  • deosebire
  • deosebit
  • deosebitu‑
  • deosebind
  • deosebindu‑
singular plural
  • deosebește
  • deosebiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • deosebesc
(să)
  • deosebesc
  • deosebeam
  • deosebii
  • deosebisem
a II-a (tu)
  • deosebești
(să)
  • deosebești
  • deosebeai
  • deosebiși
  • deosebiseși
a III-a (el, ea)
  • deosebește
(să)
  • deosebească
  • deosebea
  • deosebi
  • deosebise
plural I (noi)
  • deosebim
(să)
  • deosebim
  • deosebeam
  • deosebirăm
  • deosebiserăm
  • deosebisem
a II-a (voi)
  • deosebiți
(să)
  • deosebiți
  • deosebeați
  • deosebirăți
  • deosebiserăți
  • deosebiseți
a III-a (ei, ele)
  • deosebesc
(să)
  • deosebească
  • deosebeau
  • deosebi
  • deosebiseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deosibi
  • deosibire
  • deosibit
  • deosibitu‑
  • deosibind
  • deosibindu‑
singular plural
  • deosibește
  • deosibiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • deosibesc
(să)
  • deosibesc
  • deosibeam
  • deosibii
  • deosibisem
a II-a (tu)
  • deosibești
(să)
  • deosibești
  • deosibeai
  • deosibiși
  • deosibiseși
a III-a (el, ea)
  • deosibește
(să)
  • deosibească
  • deosibea
  • deosibi
  • deosibise
plural I (noi)
  • deosibim
(să)
  • deosibim
  • deosibeam
  • deosibirăm
  • deosibiserăm
  • deosibisem
a II-a (voi)
  • deosibiți
(să)
  • deosibiți
  • deosibeați
  • deosibirăți
  • deosibiserăți
  • deosibiseți
a III-a (ei, ele)
  • deosibesc
(să)
  • deosibească
  • deosibeau
  • deosibi
  • deosibiseră
deosăbi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

deosebit, deosebiadjectiv

  • 1. Care este altfel, care nu este asemenea (cu altul). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: diferit
    • format_quote Ce ar fi putut apropia doi oameni atît de deosebiți? M. I. CARAGIALE, C. 45. DLRLC
    • format_quote Cu totul deosebit de aceea ce era întăi [i se părea acum traiul]. NEGRUZZI, S. I 74. DLRLC
  • 2. (la) plural (Precedând substantivul) Felurite, diverse. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Romanii din Dacia veche... întemeiară deosebite staturi mici. BĂLCESCU, O. II 12. DLRLC
    • format_quote Breslele se alcătuiau de oarecari slujbași mai mici ai țării și de deosebitele categorii ale burgheziei, locuitorilor din orașe și a moșnenilor și oamenilor liberi. BĂLCESCU, O. II 14. DLRLC
  • 3. Care iese din comun. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Meșterul Iosif îi zîmbi în chip deosebit. SADOVEANU, P. M. 238. DLRLC
    • format_quote Era ceva deosebit în șoaptele păpurișului, căci căpitanul le asculta cu multă băgare de seamă. SANDU-ALDEA, U. P. 199. DLRLC
    • format_quote Dionis descifra textul obscur cu-n interes deosebit. EMINESCU, N. 45. DLRLC
    • format_quote În ținuturile aceste primitive și sălbatice, și omul are ceva deosebit. RUSSO, O. 101. DLRLC
  • 4. Aparte, despărțit, separat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Clădirea cuprindea două case complet deosebite. REBREANU, R. I 20. DLRLC
etimologie:
  • vezi deosebi DEX '98 DEX '09

deosebitadverb

  • 1. Cât se poate de... DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: foarte
    • format_quote Probleme deosebit de interesante. DLRLC
    • format_quote Avea un cap deosebit de frumos. DUMITRIU, N. 153. DLRLC
  • 2. În afară de..., pe lângă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Deosebit de romîni, pe care, în lipsă de alte pricini, legătura sîngelui i-ar fi silit a sta mai bine cu frații lor din țară decît cu neam străin, chiar sașii și săcuii erau cu totul în favoarea lui Mihai-vodă. BĂLCESCU, O. II 225. DLRLC
    • format_quote pleonastic Stăpînu-tău, ca stăpînu-tău; ce ț-a face el, asta-i deosebit de bașca, zise împăratul. CREANGĂ, P. 266. DLRLC
etimologie:
  • vezi deosebi DEX '98 DEX '09

deosebi, deosebescverb

  • 1. reflexiv A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: diferenția antonime: semăna
    • format_quote Marea Adunare Națională constituită după alegeri se deosebește de toate parlamentele pe care le-am avut pînă acum. IST. R.P.R. 721. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. DEX '09 DEX '98
      • format_quote E o întreagă zonă de verdeață... deasupra căreia numele lui [al Oltului] se întinde, însușindu-și-o și deosebind-o de restul pămîntului. BOGZA, C. O. 260. DLRLC
      • format_quote Îmi vin felurite gînduri care mă bucură, căci ele mă deosebesc de ceilalți oameni. SADOVEANU, Z. C. 55. DLRLC
    • 1.2. tranzitiv A face distincție între două sau mai multe lucruri. DLRLC
      sinonime: distinge
      • format_quote Cînd te uiți înapoi, la cele trecute, nu mai știi să le deosebești unele de altele. DEMETRIUS, V. 92. DLRLC
      • format_quote Ivan nu mai deosebea visul de viață. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 160. DLRLC
  • 2. reflexiv A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote [Feciorul] său se deosebea prin istețimea, boiul și înțelepciunea lui. ISPIRESCU, L. 185. DLRLC
    • format_quote Supt următorii domni... vedem pe Miron deosebindu-se atît în tabere, apărîndu-și patria cu cinste, cît și în sfaturi, dînd păreri înțelepte și folositoare țării. BĂLCESCU, O. I 184. DLRLC
    • format_quote Femeile de la munte poartă ștergare de mătasă, lucrate de dînsele, ce se deosebesc prin dibăcia țesăturilor. ALECSANDRI, P. P. 139. DLRLC
  • 3. tranzitiv A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Agripina căută să răzbată cu urechea prin zgomotul și pocniturile Iablanicioarei, dar nu deosebi nimic. GALACTION, O. I 163. DLRLC
    • format_quote Se vedea aproape ca ziua, deosebeai tot, copacii păreau chiar luminați pe dinăuntru. M. I. CARAGIALE, C. 152. DLRLC
    • format_quote Măcar că e așa de întuneric, deosebesc tare bine firele de mac din cele de năsip. CREANGĂ, P. 263. DLRLC
    • format_quote reflexiv pasiv Alte grămezi asemănătoare [de porumb] încep să se deosebească pe întinsul cîmpiei. BOGZA, C. O. 389. DLRLC
    • format_quote reflexiv pasiv Urc drumul lucrat de soldați, care se deosebește greu. CAMIL PETRESCU, U. N. 242. DLRLC
    • 3.1. tranzitiv Alege, prefera, remarca. DLRLC
      • format_quote Între toiul neînsemnaților tineri ce o supărau cu curtea lor, ea deosebi pe Iancu B. NEGRUZZI, S. I 25. DLRLC
etimologie:
  • De + osebi DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.