DEOSEBÍRE, deosebiri, s. f. Acțiunea de a (se) deosebi și rezultatul ei; lipsă de asemănare, diferență. ♦ Loc. adv. Cu deosebire = a) în mod deosebit, special; b) mai ales. Cu deosebire de... = cât se poate de..., foarte... Cu deosebire(a) că... = cu diferența că... Fără deosebire = fără excepție. Spre deosebire de... = în opoziție, în contrast cu... [Pr.: -de-o-] – V. deosebi.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

DEOSEBÍRE ~i f. 1) v. A DEOSEBI și A SE DEOSEBI. 2) Lipsă de asemănare; diferență; distincție. ◊ Cu ~ mai ales; în special. Spre ~ de... în opoziție cu... /v. a (se) deosebi
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEOSEBÍRE, deosebiri, s. f. ~ [Var.: (reg.) deosibíre s. f.]
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de tavi | Semnalează o greșeală | Permalink

DEOSEBÍRE s. 1. diferență, diferențiere, discriminare, discriminație, distincție, (rar) distingere. (Să facem următoarea ~ ...) 2. diferență, (înv. și pop.) osebire, (Ban., Transilv. și Maram.) deschilinire, (înv.) osebitură. (Ce mare ~ este între ei!)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Deosebire ≠ asemănare
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

deosebíre s. f. (sil. de-o-), g.-d. art. deosebírii; pl. deosebíri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

deosebíre f. (eo 2 silabe). Separațiune. Distincțiune; diferență. Deosebire de părerĭ, divergență de opiniune. Cu deosebire, maĭ ales. – Vechĭ osebire.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. 1. Refl. A se diferenția (de cineva sau de ceva), a nu (mai) fi la fel. ♦ Tranz. A da unei ființe sau unui lucru o notă aparte, specifică, a face să se deosebească de alții. 2. Refl. A se ridica deasupra (celorlalți); a se distinge, a se remarca, a se evidenția. 3. Tranz. A recunoaște un lucru sau o ființă dintre altele asemenea; a desluși, a discerne, a distinge. [Pr.: de-o-] – De⁴ + osebi.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de abis | Semnalează o greșeală | Permalink

A DEOSEBÍ ~ésc tranz. 1) (ființe, lucruri) A identifica după anumite semne caracteristice (de altele de același fel); a distinge; a discerne; a desluși; a desprinde. 2) A face să se deosebească. /de + sl. osebiti
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE DEOSEBÍ mă ~ésc intranz. 1) A fi diferit (de cineva sau de ceva). 2) A se impune prin trăsături distincte; a se diferenția; a diferi; a se reliefa. [Sil. de-o-] /de + sl. osebiti
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEOSEBÍ, deosebesc, vb. IV. ~ [Var.: (reg.) deosibí vb. IV] – Din [în]deosebi.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de tavi | Semnalează o greșeală | Permalink

DEOSÉBI adv. v. aparte, deosebit, separat.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEOSEBÍ vb. 1. a desluși, a diferenția, a discerne, a discrimina, a distinge, (înv. și pop.) a osebi, (Ban., Transilv. și Maram.) a deschilini, (fig.) a cerne. (Poate ~ cu ușurință binele de rău.) 2. v. diferi. 3. v. remarca.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEOSEBÍ vb. v. despărți, izola, separa.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A (se) deosebi ≠ a semăna
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

deosebí vb. (sil. de-o-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deosebésc, imperf. 3 sg. deosebeá; conj. prez. 3 sg. și pl. deosebeáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

deosebésc și (vest) ibésc (eo 2 silabe) v. tr. (din maĭ vechĭu osebesc și usebesc, d. vsl. osobiti sen și osebiti sen, a se deosebi. V. deosebĭ). Separ, despart: a deosebi oile de capre. Disting, cunosc, văd: e întuneric și nu deosebesc cîțĭ oamenĭ sînt. Fac deferență, deosebire: Dumnezeŭ nu deosebește buniĭ de răi și ploŭă peste toțĭ. V. refl. Mă disting, mă văd: ningea așa de tare în cît nu se maĭ deosebea satu. Difer, nu semăn: măgaru, deși seamăn cu calu, se deosebește în multe.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

deosébĭ (în) loc. adv. (de și vsl. osobi, osobĭ, osobe, pentru sine, separat, d. sobĕ care vine din svoĭ, al săŭ, propriŭ, sebĕ, luĭ, sîrb. o sebi, p. sine, osobit, deosebit. V. slobod). Rar. În special, cu deosebire, maĭ ales. – În Cod. Vor. usebĭ, la o parte, deosebit.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink