DENTIST, -Ă, dentiști, -ste, s. m. și f. Medic specializat în dentistică; stomatolog. – Din fr. dentiste, germ. Dentist.

dentist, ~ă smf, a [At: (a. 1826) BV. III, 603 / V: dan~, dandist / Pl: ~iști, ~e / E: fr dentiste, ger Dentist] 1-2 (Medic) specializat în dentistică Si: stomatolog.

DENTIST, -Ă, dentiști, -ste, s. m. și f., adj. (Medic) specializat în dentistică; stomatolog. – Din fr. dentiste, germ. Dentist.

DENTIST, -Ă, dentiști, -ste, s. m. și f. Medic specializat în tratamentul bolilor de dinți; stomatolog. Îi zvîrle un ziar lui Sofron, să-i treacă timpul mai ușor, ca un client în sala de așteptare a dentiștilor. C. PETRESCU, Î. II 232.

DENTIST, -Ă adj., s.m. și f. Specialist (medic, tehnician) în tratarea bolilor de dinți; stomatolog. [Var. dantist, -ă s.m.f. / < fr. dentiste, cf. germ. Dentist, it. dentista].

DENTIST, -Ă s. m. f. medic specialist în stomatologie. (< fr. dentiste, germ. Dentist)

DENTIST ~stă (~ști, ~ste) m. și f. Medic specializat în boli de dinți; stomatolog. /<fr. dentiste

dentist m. chirurg care curăță, vindecă sau scoate dinți.

*dentíst, -ă s. (fr. dentiste; it. dentista). Medic de dințĭ.

dantist, ~ă a, smf vz dentist

DANTIST, -Ă s.m. și f. v. dentist.

dentist s. m., pl. dentiști

!dentist s. m., pl. dentiști

dentist adj. m., s. m., pl. dentiști; f. sg. dentistă, pl. dentiste

dentist

dentist.

a rămâne afiș / bujbe / ca la dentist / cu gura căscată / mască / tablou expr. a fi uluit, a rămâne uimit / uluit.

DENTIST s. (MED.) stomatolog.

DENTIST s. (MED.) stomatolog.