denti- vz -dent-

DENTI- v. -dent-.

DENT(I)-, -DENT elem. „dinte”. (< fr. denti-, -dent, cf. lat. dens, -tis)

DINTE, dinți, s. m. 1. Fiecare dintre organele osoase mici, acoperite cu un strat de smalț, situate în cavitatea bucală a majorității vertebratelor și servind de obicei pentru a rupe, a mesteca și a fărâmița alimentele; p. restr. fiecare dintre organele osoase mici așezate în partea din față a maxilarelor. ◊ Dinte de lapte = fiecare dintre dinții care le cresc copiilor în primii ani ai vieții și care cad mai târziu, fiind înlocuiți cu dinții definitivi. ◊ Expr. Soare cu dinți = soare pe timp geros, răcoros sau ploios. A se ține de ceva cu dinții = a nu ceda cu niciun preț, a nu renunța nicidecum la ceva. Înarmat până în dinți = v. înarmat. A-i scoate (cuiva) și dinții din gură = a-i lua (cuiva) tot ce are, a sărăci (pe cineva). A-și arăta dinții = a amenința; a se manifesta în mod nefavorabil. Printre dinți = (în legătură cu verbe de declarație) neclar, nedeslușit (și cu nemulțumire). A avea un dinte împotriva (sau contra) cuiva = a avea un motiv de nemulțumire, de supărare sau de dușmănie împotriva cuiva. ♦ Compuse: dintele-dracului = plantă erbacee cu flori albe, roșii-purpurii sau verzui așezate în spice (Polygonum hydropiper); (porumb) dinte-de-cal (sau dintele-calului) = varietate de porumb cu boabe mari, late și albicioase, cu un șănțuleț la vârf. 2. Fiecare dintre crestăturile, zimții, proeminențele (ascuțite și regulate) de pe marginea unor unelte sau piese de mașină; fiecare dintre colții pieptenelui, ai greblei, ai grapei etc. 3. Înălțime stâncoasă, izolată, cu pereții abrupți; colț. – Lat. dens, -ntis.

-dent- [At: DN³ / V: denti-, dento- / E: fr denti-] Element prim și secund de compunere cu semnificația: 1-2 (Referitor la) dinte.

dente sm vz dinte

dento- vz -dent-

dinte sm [At: BIBLIA (1688) / Pl: ~nți / E: lat dens, -ntis] 1 Fiecare dintre organele osoase mici, acoperite cu un strat de smalț, așezate în cavitatea bucală a majorității vertebratelor și servind de obicei pentru a rupe, a mesteca și a fărâmița alimentele. 2 (Prc) Fiecare dintre organele osoase mici așezate în partea din față a maxilarelor. 3 (Îs) ~ de lapte Fiecare dintre dinții (2) care le cresc copiilor în primii ani ai vieții și care cad mai târziu, fiind înlocuiți cu alții. 4 (Pop; îe) Soare cu dinți Soare pe timp geros, răcoros sau ploios. 5 (Pop; îe) A se ține de ceva cu dinții A nu ceda cu nici un preț. 6 (Îlav) Înarmat până în dinți Înarmat puternic. 7 (Pfm; îe) A-i scoate (cuiva) și dinții din gură A-i lua (cuiva) tot ce are. 8 (Pfm; îe) A-și arăta dinții A amenința. 9 (Pfm; îae) A se manifesta în mod nefavorabil. 10 (Pop; în legătură cu verbe de declarație; îlav) Printre dinți Neclar (și cu nemulțumire). 11 (Pfm; îe) A avea un ~ împotriva (sau contra) cuiva A avea un motiv de nemulțumire, de supărare sau de dușmănie împotriva cuiva. 12 (Îc) ~le-dracului Plantă erbacee cu flori albe, roșii-purpurii sau verzui așezate în spice (Polygonum hydropiper). 13 (Îc) (Porumb) ~-de-cal (sau ~le-calului) Varietate de porumb cu boabe mari, late și albicioase, cu un șănțuleț la vârf. 14 Fiecare dintre crestăturile, zimții, proeminențele (ascuțite și regulate) de pe marginea unor unelte sau piese de mașină. 15 Fiecare dintre colții pieptenelui, ai greblei, ai grapei etc. 16 Înălțime stâncoasă, izolată, cu pereții abrupți Si: colț.

DINTE, dinți, s. m. 1. Fiecare dintre organele osoase mici, acoperite cu un strat de smalț, așezate în cavitatea bucală a majorității vertebratelor și servind de obicei pentru a rupe, a mesteca și a fărâmița alimentele; p. restr. fiecare dintre organele osoase mici așezate în partea din față a maxilarelor. ◊ Dinte de lapte = fiecare dintre dinții care le cresc copiilor în primii ani ai vieții și care cad mai târziu, fiind înlocuiți cu dinții definitivi. ◊ Expr. Soare cu dinți = soare pe timp geros, răcoros sau ploios. A se ține de ceva cu dinții = a nu ceda cu nici un preț, a nu renunța la ceva în ruptul capului. Înarmat până în dinți = puternic înarmat. A-i scoate (cuiva) și dinții din gură = a-i lua (cuiva) tot ce are, a sărăci (pe cineva) cu desăvârșire. A-și arăta dinții = a amenința; a se manifesta în mod nefavorabil. Printre dinți = (în legătură cu verbe de declarație) neclar, nedeslușit (și cu nemulțumire). A avea un dinte împotriva (sau contra) cuiva = a avea un motiv de nemulțumire, de supărare sau de dușmănie împotriva cuiva. ♦ Compuse: dintele-dracului = plantă erbacee cu flori albe, roșii-purpurii sau verzui așezate în spice (Polygonum hydropiper); (porumb) dinte-de-cal (sau dintele-calului) = varietate de porumb cu boabe mari, late și albicioase, cu un șănțuleț la vârf. 2. Fiecare dintre crestăturile, zimții, proeminențele (ascuțite și regulate) de pe marginea unor unelte sau piese de mașină; fiecare dintre colții pieptenului, ai greblei, ai grapei etc. 3. Înălțime stâncoasă, izolată, cu pereții abrupți; colț. – Lat. dens, -ntis.

DINTE, dinți, s. m. 1. Fiecare dintre oasele mici, acoperite cu un strat de smalț, așezate în alveolele maxilarelor și servind pentru a rupe, a mesteca și a fărîmița mîncarea sau pentru a mușca; (prin restricție, spre deosebire de măsele) nume dat oaselor așezate în partea din față a maxilarelor. Aiștia-s boii pădurii, zise Griga... sticlindu-și dinții în lună. SADOVEANU, Z. C. 41. Tînăra l-a apucat cu dinții de vîrful degetului și l-a strîns puțintel. CARAGIALE, P. 135. Ai să-l găsești dormind în cenușă cu nasul în tăciuni. De vorbit, nu poate vorbi, că măselele și dinții i-au căzut. CREANGĂ, P. 52. Părinții mănîncă aguridă și fiilor li se strepezesc dinții, se spune atunci cînd copiii pătimesc de pe urma greșelilor părinților. Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte, se spune atunci cînd întorci cuiva răul pe care ți l-a făcut. ◊ Fig. Văzu... o față cenușie, suptă și roasă pe dinăuntru de dinții mărunți și veninoși ai sărăciei și ai mîhnirii. DUMITRIU, B. F. 108. ◊ Dinte de lapte = fiecare dintre primii dinți care le cresc copiilor și care se schimbă apoi cu dinții definitivi. Dinte canin v. canin. ◊ Expr. A scrîșni din dinți v. scrîșni. Soare cu dinți = soare pe timp de ger. A se ține de ceva cu dinții = a nu se lăsa nicidecum de ceva. A-și lua inima-n dinți = a se îmbărbăta, a-și face curaj. Varan își luă inima-n dinți și porni din nou spre car. CAMILAR, T. 183. Înarmat pînă în dinți = puternic înarmat. A-și ține inima cu dinții = a se stăpîni, a răbda. Oricît îl durea de tare, el tot își ținu inima cu dinții. CREANGĂ, P. 58. Scobește-te în dinți! = pune-ți pofta în cui! Părul s-a făcut de-o mie de ori mai nalt de cum era, de-i ajunsese crengile în nori! Ș-atunci... scobește-te, fata babei, în dinți! CREANGĂ, P. 293. A scoate (cuiva) și dinții din gură = a-i lua (cuiva) tot ce are, a sărăci pe cineva cu desăvîrșire. A-și arăta dinții = a-și arăta colții, a amenința. (În legătură cu verbe de declarație) Printre dinți = neclar, nedeslușit (trădînd mînie, ciudă, amenințare). A veni ea și vremea aceea, voinice, zise împăratul, îngînînd vorba printre dinți. CREANGĂ, P. 265. (Franțuzism) A avea un dinte împotriva (sau contra cuiva) = a avea un motiv de nemulțumire, de supărare sau de dușmănie împotriva cuiva. Cine avea un dinte contra... conservatorilor bătrîni se declara partizan al votului universal. PAS, Z. III 195. ◊ Compuse: (Bot.) dintele-dracului = plantă erbacee cu flori albe, roșii sau verzui așezate în spice subțiri; crește prin locuri umede (Polygonum hydropiper); porumb dinte-de-cal (sau dintele-calului) = varietate de porumb ale cărui boabe mari, late și albicioase au la vîrf un șănțuleț ca mișina de la dintele calului. 2. Fiecare dintre crestăturile, zimții, proeminențele (ascuțite și regulate) pe care le prezintă marginea unor unelte sau a unor piese de mașină (ferăstrău, roată etc.); fiecare dintre colții pieptenelui, ai greblei, ai furculiței, ai grapei etc. De jos din căruță, altul înălța dinții furcii și lua grămada de paie în vîrful lor. DUMITRIU, N. 229. Cioplea lîngă vatră o nuia uscată, făcînd dinți la o greblă. CAMILAR, TEM. 35. Marile gatere îi așteaptă... cu roțile lor puternice, ai căror dinți lungi, metalici și strălucitori deschid asupra brazilor o gură flămîndă. BOGZA, C. O. 128. Erau numai două furculițe cu dinții strîmbi. C. PETRESCU, Î. II 164. 3. Înălțime stîncoasă, izolată, cu peretele foarte abrupt; colț.

-DENT- Element prim și secund de compunere savantă, cu semnificația „(referitor la) dinte”. [Var. denti-, dento-. / < fr. denti-, cf. lat. dens, -tis].

DENTO- v. -dent-.

DINTE ~ți m. 1) Formație osoasă fixată în maxilar care servește pentru a mușca, a rupe și a mesteca hrana sau ca mijloc de apărare. ◊ ~ți de lapte primii dinți care le cresc copiilor (și care cad, fiind înlocuiți cu alții). Soare cu ~ți soare pe timp geros sau răcoros. A se ține de ceva cu ~ții a nu se lăsa de ceva cu nici un preț. Printre ~ți a) nelămurit, neînțeles; b) fără dorință; în mod ostil. A-și lua inima în ~ți a-și face curaj; a îndrăzni. Înarmat până în ~ți echipat cu tot felul de arme. A avea un ~ împotriva (sau contra) cuiva a purta cuiva pică. A scoate cuiva și ~ții din gură a lua cuiva tot ce are; a despuia. A sta cu ~ții la stele a nu avea ce mânca. 2) Fiecare dintre piesele în formă de cui ale unei unelte agricole; colț. 3) (la obiecte sau piese) Zimț sau crestătură pe margine. ~ții ferăstrăului. 4) bot.: ~tele dracului plantă cu flori roșii, albe sau verzui, care crește prin locuri umede (mlaștini, bălți). /<lat. dens, ~ntis

dinte m. 1. fiecare din oscioarele încadrate în falcă; 2. vârf în formă de dinte: dinți de pieptene, de ferestrău; 3. nume de plante: dintele-calului, varietate de porumb; dintele-dracului, plantă cu gust de piper (Polygonatum hydropiper). [Lat. DENTEM].

dinte m. (lat. dens, dentis, vgr. odús, odóntos, scr. dantas; it. pg. dente, pv. fr. cat. dent, sp. diente). Fiecare din osișoarele cele albe strălucitoare înfipte în fălcĭ cu care animalele mestecă mîncarea. La gîscă, crestăturile de pe cĭoc. Orĭ-ce lucru care seamănă a dinte: dințiĭ peptenuluĭ, aĭ ferăstrăuluĭ. Pisc. Dințĭ de lapte, dințiĭ de la începutu etățiĭ. Dințĭ cîneștĭ, dințĭ caninĭ. A-țĭ lua inima’n dințĭ, a-țĭ face curaj să împlineștĭ ceva grozav. Soare cu dințĭ, soare care strălucește cînd e ger saŭ ploŭă în acelașĭ timp. Dintele caluluĭ, o varietate de popușoĭ cu grăunțe marĭ și gălbiĭ. Dintele draculuĭ, o plantă erbacee poligonacee cu gust de piper și care crește pin locurĭ umede (polýgonum hydrópiper). V. zimțĭ.

dinte s. m., art. dintele; pl. dinți

dinte s. m., pl. dinți

dinte s. m., pl. dinți

DINTE s. 1. colț. (~ al greblei, al furcii etc.) 2. colț, măsea. (~ la grapă.) 3. colț, zimț. (~ al ferăstrăului.) 4. crestătură, zimț. (~ pe muchia unei monede.) 5. (BOT.) dintele-dracului (Polygonum hydropiper) = (reg.) iarbă-iute, iarbă-roșie, piper-de-apă, piper-de-baltă, piper-de-vale, piperul-balții, piperul-broaștei.

DINTE s. 1. colț. (~ al greblei, al furcii etc.) 2. colț, măsea. (~ la grapă.) 3. colț, zimț. (~ al ferăstrăului.) 4. crestătură, zimț. (~ pe muchia unei monede.) 5. (BOT.) dintele-dracului (Polygonum hydropiper) = (reg.) iarbă-iute, iarbă-roșie, piper-de-apă, piper-de-baltă, piper-de-vale, piperul-bălții, piperul-broaștei.

dinte (dinți), s. m. – 1. Fiecare dintre organele osoase mici, acoperite cu smalț, așezate în cavitatea bucală, care servesc pentru a rupe și mesteca alimentele. – 2. Zimți, crestături, colți (la unelte). – 3. Înălțime stîncoasă, colț. – Mr., istr. dinte, megl. dinti. Lat. dĕntem (Pușcariu 533; Candrea-Dens., 498; REW 2556; Tiktin); cf. it., port. dente, prov., fr., cat. dent, sp. diente, alb. dëmb. – Der. dințar, s. m. (unealtă cu care se înclină dinții ferăstrăului); dințat, adj. (cu dinți); dințos, adj. (cu dinți mari); dințărit, s. n. (cadou făcut pentru a face digestia mai plăcută); se spune ironic atunci cînd, după ce dai de mîncare cuiva, pe deasupra mai trebuie să-i și plătești; este formație ironică, de la dinte cu suf. -ărit, ca la numele de dări în general, cf. gărdurărit, vădrărit, etc. (după Candrea, din tc. diș parasi „bani pentru dinți”).

DENTI- „dinte, dințat”. ◊ L. dens, ntis „dinte” > fr. denti-, engl. id. > rom. denti-. □ ~cid (v. -cid), adj., (despre capsule cu fructe) care se deschide prin dinți; ~fer (v. -fer), adj., (despre frunze și foliole) care este înzestrat pe margine cu dinți; ~form (v. -form), adj., în formă de dinte; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument chirurgical pentru măsurarea perimetrului dentar; ~rostru (v. -rostru), adj., (despre cioc) cu mandibula superioară zimțată.

dinte, dinți, s.m. – 1. (bot.) Arpagic (Allium schoenoprasum L.); horcede (Borza, 1968: 15). 2. (reg.) Dinte de lup = motiv ornamental folosit frecvent în arta prelucrării lemnului de către meșterii maramureșeni; incizie făcută cu ghinul în formă de unghie. 3. Crestătură în bârne pentru a le îmbina (loc. Biserica Albă). 4. (reg.) În dinte, mod de îmbinare a bârnelor (loc. Biserica Albă). – Lat. dens, dentis „dinte, colț, fildeș” (Scriban; Pușcariu, CDDE, Tiktin, cf. DER; DEX, MDA); probabil termen i.-e. (cf. scrt. danta, celt. dant, lit. dantis, gr. dontos).

dinte, dinți, s.m. – (bot.) Arpagic (Allium schoenoprasum L.); horcede (Borza 1968: p.15). – Lat. dentem.

-DENT „dinte, dentar”. ◊ L. dens, tis „dinte” > fr. -dent, germ. id., engl. id. > rom. -dent.

DENTO- „dinte, dentar”. ◊ L. dens, ntis „dinte” > fr. dento-, germ. id., it. id. > rom. dento-. □ ~nomie (v. -nomie), s. f., clasificare a dinților.

NOLI EQUI DENTES INSPICERE DONATI (lat.) să nu te uiți la dinții calului de dar – Proverb latin. În românește: calul de dar nu se caută la dinți.

Tooth of time (engl. „Dintele vremii”) – Shakespeare, Măsură pentru măsură (V, 1) – metaforă celebră pentru timpul care macină zilele omului. Poetul german Wieland, în romanul său satiric Abderitanii (IV, 12), folosește expresia shakesperiană în traducere: Zahn der Zeit. Vezi și: Tempus edax rerum. LIT.

a avea un dinte (împotriva cuiva) expr. a avea un motiv de nemulțumire sau de dușmănie (față de cineva).

a nu se spăla pe dinți de dimineață expr. a vorbi obscen.

a se lupta cu ghearele și cu dinții expr. (și fig.) a se lupta cu înverșunare.

a-i fi cald cu dinții în gură expr. (adol.) a căuta motiv de ceartă sau bătaie.

înarmat până în dinți expr. cu mai multe arme în dotare.

soare cu dinți expr. vreme însorită, dar friguroasă.

ți-e cald cu dinții în gură? expr. (adol.) stai cuminte, să nu iei bătaie!