breabăn s.m. (bot.; reg.) 1 Plantă erbacee perenă, din familia cruciferelor, cu flori roșii, purpurii reunite în raceme și cu rizom acoperit cu solzi (Dentaria glandulosa). 2 Brebenel (Corydalis). 3 Nume generic dat mai multor specii de anemone; plantă care aparține fiecăreia dintre aceste specii. • pl. breabeni. și breabene, brebene s.m., brebenă s.f. /etimol. nec.

BREABĂN, brebeni, s. m. (Bot.; reg.) 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori roșii reunite în raceme și cu rizom acoperit cu solzi (Dentaria glandulosa). 2. Brebenel. 3. Nume dat mai multor specii de anemone. – Et. nec.

BREABĂN brebeni m. 1) Plantă erbacee perenă din familia cruciferelor, înaltă, cu flori roșii-purpurii, reunite în raceme, răspândită, mai ales, în pădurile umbroase. 2) v. BREBENEL. [Sil. brea-băn] /Orig. nec.

breabăn s. m., pl. brebeni

breabăn (-ebeni), s. m. – Diferite specii ale plantei Corydalis. Sl. bebrĭnŭ „castoreum”, de la bebrĭ „castor” (rom. breb); cf. Candrea, GS, VI, 321. Cihac, II, 29, indicase etimonul greșit lat. verbena, menționat cu îndoieli de Densusianu, Hlr., 105 și Pușcariu 219: cf. Philippide, Principii, 140. Der. brebenel, s. m. (brebenel, Corydalis Marchaliana sau bulbosa, etc.; ghiocel, Galanthus nivalis); îmbrebena, vb. (a împodobi, a găti, a înfrumuseța).

Cardamine bulbifera Crantz (syn. Dentaria bulbifera L.). Specie care înflorește primăvara. Flori albe, uneori. rozee. Frunze alterne, cele superioare nedivizate, cele inferioare penate, prevăzute la subsuoară cu bulbili. Plantă erbacee, perenă, înaltă de cca 70 cm.

BREABĂN s. (BOT.; Dentaria glandulosa) (reg.) creasta-cocoșului.

BREABĂN s. v. brebenea, brebenel, dediței-galbeni, floarea-paștilor, floarea-păsărilor, floarea-vântului-galbenă, găinușă, gălbenele, păștiță, popilnic.