DENTAL, -Ă, dentali, -e, adj., s. f. (În sintagma) Consoană dentală (și substantivat, f.) = care se articulează prin apropierea vârfului limbii de dinții incisivi superiori sau inferiori. – Din fr. dental.

dental² sm [At: DN³ / V: ~ium / Pl: ~i / E: fr dentale] (Zlg; mpl) Moluscă marină cu capul acoperit de o cochilie deschisă la ambele capete în formă de corn.

dental¹, ~ă sf, a [At: DA ms / Pl: ~i, ~le / E: fr dental] (Consoană) care se articulează prin apropierea vârfului limbii de dinții incisivi superiori sau inferiori.

DENTAL, -Ă, dentali, -e, adj. (Fon.; despre consoane) A cărui ocluziune sau constricțiune se produce între vîrful limbii și dinții incisivi superiori sau inferiori. Sunetele «t», «d», «s», «z» sînt consoane dentale. ◊ (Substantivat, f.) Dentala «d» este o consoană sonoră.

DENTAL, -Ă adj., s.f. (Consoană) care se articulează atingînd cu vîrful limbii dinții incisivi superiori sau inferiori. [< fr. dental].

DENTAL s.m. (Zool.) Moluscă marină cu corpul acoperit de o cochilie deschisă la ambele capete în formă de con. [Var. dentalium s.m. / < fr. dentale]. erată

DENTAL², -Ă adj., s. f. (consoană) care se articulează prin atingerea dinților incisivi, superiori sau inferiori, cu vârful limbii. (< fr. dental)

DENTAL¹ s. m. moluscă marină cu cochilia în formă de cornet. (< fr. dentale)

DENTAL ~ă (~i, ~e) și substantival (despre consoane) Care se articulează prin apropierea vârfului limbii de dinții incisivi. /<fr. dental

dental a. 1. ce ține de dinți; nerv dental; 2. consonante ce se rostesc atingând dinții cu limba: d și t sunt sunete dentale.

*dentál, -ă adj. (lat. dentalis, d. dene, dentis, dinte). Gram. Se zice despre consonantele care se pronunță punînd limba pe dințĭ, ca d, t. S.f. O dentală, o consonantă dentală.

dentalium sm vz dental²

dintal, ~ă a vz dental

labiodental, ~ă [At: GRAUR, I. L. 47 / S și: ~o-dental / P: ~bi-o~ / Pl: ~i, ~e / E: fr labiodentale] (Lin) 1-2 sf, a (Sunet) care se articulează prin atingerea buzei inferioare de dinții incisivi superiori.

LABIO-DENTAL, -Ă, labio-dentali, -e, adj. (Despre sunete) Articulat cu participarea buzei de jos și a dinților de sus. ◊ (Substantivat, f.) «F» și «v» sînt labio-dentale. – Pronunțat: -bi-o-.

DENTALIUM s.m. v. dental.

LABIODENTAL, -Ă adj., s.f. (Sunet) la a cărui articulare participă buzele și dinții. [Pron. -bi-o-. / < fr. labiodental].

LABIODENTAL, -Ă adj., s. f. (consoană) care se articulează prin atingerea buzei de jos de dinții incisivi superiori. (< fr. labiodental)

LABIODENTAL ~ă (~i, ~e) (despre sunete) Care se articulează prin obținerea buzei inferioare de dinții incisivi superiori. /<fr. labiodentale

dental (despre sunete) adj. m., pl. dentali; f. dentală, pl. dentale

dental (despre sunete) adj. m., pl. dentali; f. dentală, pl. dentale

dental adj. m., pl. dentali; f. sg. dentală, pl. dentale

labiodental (desp. -bi-o-) adj. m., pl. labiodentali; f. labiodentală, pl. labiodentale

labiodentală (desp. -bi-o-) s. f., g.-d. art. labiodentalei; pl. labiodentale

labiodental (-bi-o-) adj. m., pl. labiodentali; f. labiodentală, pl. labiodentale

labiodentală (-bi-o-) s. f., g.-d. art. labiodentalei; pl. labiodentale

labiodental adj. m. (sil. -bi-o-), pl. labiodentali; f. sg. labiodentală, pl. labiodentale

DENTAL, -Ă adj. (< fr. dental): în sintagma consoană dentală (v.).

LABIODENTAL, -Ă adj. (< fr. labiodentale): în sintagmele consoană labiodentală și sunet labiodental (v.).