7 definiții pentru «denotativ»   declinări

DENOTATÍV, -Ă, denotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Corespunzător denotației; precis; comun, obișnuit. ♦ (Despre stil) Neutru, obiectiv, lipsit de conotații. – Din fr. dénotatif.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DENOTATÍV, -Ă, denotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Corespunzător denotației; precis; comun, obișnuit. ♦ (Despre stil) Neutru, obiectiv, lipsit de conotații. – Din fr. dénotatif.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

*denotatív adj. m., pl. denotatívi; f. denotatívă, pl. denotatíve
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DENOTATÍV ~ă (~i, ~e) Care este lipsit de conotații; obișnuit; obiectiv. Stil ~. /<fr. dénotatif
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DENOTATÍV, -Ă adj. Sens denotativ = sensul obișnuit al unui cuvânt. ♦ (Despre limbaj) Direct, obișnuit, precis, banal. [< fr. dénotatif].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DENOTATÍV, -Ă adj. (despre sensul cuvintelor) corespunzător denotației; obișnuit, precis. ◊ (despre stil) neutru, obiectiv, lipsit de conotații. (< fr. dénotatif)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

denotatív adj. m., pl. denotatívi; f. sg. denotatívă, pl. denotatíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink