DENEGÁ, denég, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A nega, a tăgădui. 2. A refuza. – Din lat., it. denegare. Cf. fr. dénier.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

A DENEGÁ denég tranz. înv. 1) (fapte, fenomene, afirmații) A declara ca neadevărat; a tăgădui; a nega; a contesta; a dezminți. 2) (drepturi ale unei persoane) A pune la îndoială. /<lat., it. denegare, fr. dénier
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DENEGÁ vb. I. tr. A nega, a tăgădui (cu tărie). [P.i. denég. / < lat., it. denegare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DENEGÁ vb. tr. a nega, a tăgădui; a refuza. (< lat., it. denegare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DENEGÁ vb. v. nega, refuza, respinge, tăgădui.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

denegá vb., ind. prez. 1 sg. denég, 3 sg. și pl. deneágă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

denég, a -á v. tr. (lat. dé-nego, -negáre, de unde și fr. dénier). Neg, refuz: a denega să facĭ dreptate cuĭva.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink