DENEGÁRE, denegări, s. f. Acțiunea de a denega și rezultatul ei. ♦ Denegare de dreptate = refuzul nejustificat al unui organ de jurisdicție de a soluționa o pricină cu care a fost sesizat; denegație, tăgăduială. – V. denega.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

DENEGÁRE ~ări f. v. A DENEGA. ◊ ~ de dreptate refuz fără temei legal al unui organ jurisdicțional de a soluționa o pricină încredințată lui spre rezolvare. /v. a denega
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DENEGÁRE s.f. Acțiunea de a denega și rezultatul ei; denegație, tăgăduială. ◊ (Jur.) Denegare de dreptate = refuzul nejustificat al unei instanțe judecătorești de a soluționa o pricină cu care a fost sesizată. [< denega].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DENEGÁRE s. f. acțiunea de a denega. ♦ (jur.) ~ de dreptate = refuzul nejustificat al unei instanțe judecătorești de a soluționa o pricină cu care a fost sesizată. (< denega)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

denegáre s. f. → negare
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DENEGÁ, denég, vb. I. Tranz. (Înv.) 1. A nega, a tăgădui. 2. A refuza. – Din lat., it. denegare. Cf. fr. dénier.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

A DENEGÁ denég tranz. înv. 1) (fapte, fenomene, afirmații) A declara ca neadevărat; a tăgădui; a nega; a contesta; a dezminți. 2) (drepturi ale unei persoane) A pune la îndoială. /<lat., it. denegare, fr. dénier
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DENEGÁ vb. I. tr. A nega, a tăgădui (cu tărie). [P.i. denég. / < lat., it. denegare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DENEGÁ vb. tr. a nega, a tăgădui; a refuza. (< lat., it. denegare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DENEGÁ vb. v. nega, refuza, respinge, tăgădui.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

denegá vb., ind. prez. 1 sg. denég, 3 sg. și pl. deneágă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

denég, a -á v. tr. (lat. dé-nego, -negáre, de unde și fr. dénier). Neg, refuz: a denega să facĭ dreptate cuĭva.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

denegațiúne f. (lat. denegátio, -ónis). Acțiunea de a denega. – Și -áție, dar maĭ ales -áre.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink