DEMORALIZARE s. f. 1. Faptul de a (se) demoraliza; descurajare, deprimare; demoralizație. 2. (Înv.) Imoralitate, desfrâu, corupție. – V. demoraliza.

demoralizare sf [At: ASACHI, S. L. II, 80 / V: (înv) desm~ / Pl: ~zări / E: demoraliza] 1 (Înv) Corupție (1). 2 Descurajare.

DEMORALIZARE, demoralizări, s. f. 1. Faptul de a (se) demoraliza; descurajare, deprimare; demoralizație. 2. (Înv.) Imoralitate, desfrâu, corupție. – V. demoraliza.

DEMORALIZARE s. f. 1. Faptul de a (se) demoraliza; descurajare, deprimare. Slăbiciunea fundamentală a armatelor imperialiste constă într-aceea că războiul nejust, în slujba căruia sînt puse, duce la demoralizarea ostașilor și creează premisele descompunerii acestor armate. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2438. 2. (Învechit) Imoralitate. Ea cu limba ascuțită clevetește-ntreaga fire, Contra demoralizării propovăduie-nfocată. EMINESCU, O. IV 222.

DEMORALIZARE s.f. Acțiunea de a (se) demoraliza și rezultatul ei; stare de descurajare, demobilizare, depresiune, demoralizație. [< demoraliza].

demoralizare f. acțiunea de a demoraliza și starea celui demoralizat.

demoraliza vtr [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) desm~ / Pzi: ~zez / E: fr démoraliser] 1-2 (Înv) A (se) corupe. 3-4 (A face pe cineva să-și piardă sau) a-și pierde încrederea în sine și curajul Si: a (se) descuraja, a (se) deprima.

desmoraliza v vz demoraliza

desmoralizare sf vz demoralizare

DEMORALIZA, demoralizez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să-și piardă încrederea în sine; a descuraja, a deprima. Trebuie să scoți neapărat regimentul III, pe care Solomon și Odobescu l-au demoralizat și destrămat. CAMIL PETRESCU, B. 134. Constatarea acestei stîngăcii în arta conversației îl demoraliză definitiv. C. PETRESCU, C. V. 196. [Boala] m-a demoralizat foarte mult. CARAGIALE, O. VII 209.

DEMORALIZA vb. I. tr., refl. A (se) descuraja, a (se) deprima. [Cf. fr. démoraliser].

DEMORALIZA vb. tr., refl. a (se) descuraja, a (se) deprima. (< fr. démoraliser)

A SE DEMORALIZA mă ~ez intranz. A pierde siguranța în forțele proprii; a se descuraja. /<fr. démoraliser

A DEMORALIZA ~ez tranz. A face să se demoralizeze; a descuraja. /<fr. démoraliser

demoralizà v. 1. a face imoral, a corupe; 2. a descuraja: înfrângerile demoralizează oștirea.

*demoralizațiúne f. (fr. démoralisation). Acțiunea de a demoraliza și starea celuĭ demoralizat. – Și -áție, dar maĭ ales -áre.

*demoralizéz v. tr. (de- și moralizez; fr. démoraliser). Corup obiceĭurile, fac imoral. Descurajez: înfrîngerile l-aŭ demoralizat.

!demoralizare s. f., g.-d. art. demoralizării; pl. demoralizări

demoralizare s. f., g.-d. art. demoralizării

demoralizare s. f., g.-d. art. demoralizării; pl. demoralizări

demoraliza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. demoralizez, 3 demoralizează; conj. prez. 1 sg. să demoralizez, 3 să demoralizeze

demoraliza (a ~) vb., ind. prez. 3 demoralizează

demoraliza vb., ind. prez. 1 sg. demoralizez, 3 sg. și pl. demoralizează

DEMORALIZARE s. v. descurajare.

DEMORALIZARE s. depresiune, deprimare, descurajare, (livr.) marasm, (înv.) demoralizație, (fig.) demobilizare. (Stare de adîncă ~.)

DEMORALIZA vb. v. descuraja.

DEMORALIZA vb. a (se) deprima, a (se) descuraja, (fig.) a (se) demobiliza. (S-a ~ de tot.)

A demoraliza ≠ a îmbărbăta, a încuraja