demodare sf [At: LEG. EC. PL. 175 / Pl: ~dări / E: demoda] 1 Încetare a faptului de a fi la modă Si: demodat¹ (1). 2 Învechire. 3 Ieșire din uz Si: demodat¹ (3).

DEMODARE, demodări, s. f. Faptul de a se demoda; învechire, perimare.

DEMODARE s.f. Faptul, acțiunea de a se demoda; învechire, perimare. [< demoda].

demoda vr [At: RESMERIȚĂ, D. / Pzi: ~dez / E: fr démoder] 1 (D. îmbrăcăminte, construcții, mobilier etc.) A înceta să mai fie la modă. 2 A se învechi. 3 A ieși din uz.

DEMODA, demodez, vb. I. Refl. A înceta de a fi la modă, a ieși din modă; a se învechi, a se perima. Soarta pălăriilor, a rochiilor... de «ultima modă», care se demodează într-un deceniu și stîrnesc ilaritatea cînd le-ai scos din muzeul de grotești vechituri. V. ROM. februarie 1952, 44.

DEMODA vb. I. refl. A nu mai corespunde modei; a se învechi, a se perima. [< fr. démoder].

DEMODA vb. refl. a nu mai corespunde modei. ◊ (despre idei, concepții, teorii) a înceta să mai fie actual; a se perima. (< fr. démoder)

A SE DEMODA mă ~ez intranz. A înceta să corespundă modei; a iesi din modă; a se învechi. /<fr. démoder

*demodéz v. tr. (fr. démoder, d. mode, modă). Scot din modă. V refl. Ies din modă: ișlicu s’a demodat.

demodare s. f., g.-d. art. demodării; pl. demodări

demodare s. f., g.-d. art. demodării; pl. demodări

demodare s. f., g.-d. art. demodării; pl. demodări

demoda (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se demodează, imperf. 3 pl. se demodau; conj. prez. 3 să se demodeze; ger. demodându-se

!demoda (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se demodează

demoda vb., ind. prez. 1 sg. demodez, 3 sg. și pl. demodează

DEMODARE s. v. învechire.

DEMODARE s. învechire, perimare. (~ unor practici.)

DEMODA vb. v. învechi.

DEMODA vb. a se învechi, a se perima. (Aceste practici s-au ~.)