DEMNITÁTE, (2) demnități, s. f. 1. Calitatea de a fi demn, atitudine demnă (2); autoritate morală, prestigiu. ♦ Gravitate, măreție. 2. (Mai ales la pl.) Funcție sau însărcinare înaltă în stat; rang. – Din lat. dignitas, -atis (după demn).
Sursa: DEX '98 | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

DEMNITÁTE ~ăți f. 1) Caracter demn; destoinicie. 2) Atitudine demnă. 3) Comportare demnă. 4) Înaltă funcție de stat. [Art. demnitatea; G.-D. demnității] /<lat. dignitas, ~atis
Sursa: NODEX | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEMNITÁTE s.f. 1. Calitatea de a fi demn; prestigiu. ♦ Gravitate, măreție. 2. Post, funcție, situație sau grad mare în stat, într-o mare organizație etc. [Cf. lat. dignitas, fr. dignité, după demn].
Sursa: DN | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DEMNITÁTE s. f. 1. calitatea de a fi demn; prestigiu. ◊ gravitate, măreție. 2. înaltă funcție de stat. (după lat. dignitas, fr. dignité)
Sursa: MDN | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DEMNITÁTE s. 1. poziție, rang, treaptă, (înv.) cin, dregătorie, ifos, orânduială, ședere, vrednicie. (Ocupă o ~ înaltă în stat.) 2. v. titlu. 3. v. onoare.
Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEMNITÁTE s. v. vrednicie.
Sursa: Sinonime | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

demnitáte s. f., g.-d. art. demnității; pl. demnități
Sursa: Ortografic | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

demnitáte f. (lat. dignitas, -átis, după rom. demn). Calitatea de a fi demn. Nobleță, gravitate în purtare: demnitate de caracter. Funcțiune înaltă. – Rar și dignitate.
Sursa: Scriban | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink