demis², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iși, ~e / E: demite] 1 (Îrg; d. ochi, sprâncene, brațe etc.) Lăsat în jos. 2 (Trs; fig) Care a coborât la un nivel inferior (într-o discuție, atitudine etc.). 3 Destituit².

demis¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: demite] 1-2 (Îrg) Demitere (1-2). 3 Destituire.

demite [At: IORGOVICI, O. 52/10 / V: (rar) di~ / Pzi: demit / E: lat demittere, fr démettre] 1 vt (Îrg; c.i. ochi, sprâncene, brațe etc.) A lăsa în jos. 2 vr (Trs; fig) A se coborî la un nivel inferior (într-o discuție, într-o atitudine etc.) 3 vt A îndepărta pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc. Si: a destitui.

dimite v vz demite

DEMITE, demit, vb. III. Tranz. (Azi rar) A scoate, a da afară (pe cineva) dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. De mîine poți să te socotești demis. DEMETRIUS, C. 53. Sinești nu e un ministru de justiție ca Hariton, să se lase demis de o gazetă. CAMIL PETRESCU, T. I 205. – Formă gramaticală: part. demis.

DEMITE vb. III. tr. A forța (pe cineva) să-și dea demisia; a destitui. [P.i. demit. / < lat. demittere, cf. fr. démettre].

DEMITE vb. tr. a destitui. (< lat. demittere, fr. démettre)

A DEMITE demit tranz. (persoane) A forța să-și dea demisia. /<fr. démettre, lat. demittere

*demít și dimít, -mis, a -míte v. tr. (fr. dé-mettre, d. lat. de-mittere, a da jos, a trînti, și di-mettere, a înlătura; it. di-mittere, sp. dimitir). Destituĭ: l-a demis din funcțiune. V. refl. Renunț la o funcțiune, demisionez: a se demite din minister. Mă retrag, mă las de.

dimís-, dimit V. demis, demit.

demite (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demit, 2 sg. demiți, 3 sg. demite; conj. prez. 1 sg. să demit, 3 să demită; ger. demițând; part. demis

demite (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demit, 1 pl. demitem; conj. prez. 3 să demită; ger. demițând; part. demis

demite vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demit, 1 pl. demitem; conj. prez. 3 sg. și pl. demită; ger. demițând; part. demis

DEMITE vb. v. destitui.

DEMITE vb. a destitui, a îndepărta, a scoate, (înv. și fam.) a mazili. (L-a ~ din funcție.)

Se soumettre ou se démettre (fr. „Să se supună sau să se demită”) – Într-un discurs rostit la Lille în 1877, Léon Gambetta, unul dintre fruntașii opoziției republicane în timpul celui de-al doilea Imperiu, prin cuvintele de mai sus, a făcut aluzie la mareșalul Mac Mahon, pe atunci președintele Franței, spre a-l determina să schimbe guvernul, sau să demisioneze. Expresia s-a răspîndit repede și a rămas ca un avertisment adresat cuiva care, aflat într-o situație desperată, trebuie să aleagă între supunere sau renunțare.