DEGETÁR, degetare, s. n. 1. Căpăcel din metal sau din material plastic, care se poartă, la cusut, pe degetul cu care se împinge acul pentru a-l feri de înțepături. 2. Plantă erbacee veninoasă, cu frunze acoperite cu peri moi, cu flori mari, galbene sau roșii-purpurii; degetariță, degețel (Digitalis ambigua). – Deget + suf. -ar.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

DEGETÁR ~e n. Unealtă de croitorie, având formă de căpăcel care se îmbracă pe degetul cu care se împunge acul în cusătură pentru a-l proteja. /deget + suf. ~ar
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEGETÁR s. 1. (înv., pop. și glumeț) năpârstoc. (Un ~ pentru cusut.) 2. (BOT.; Digitalis ambigua) degetariță, degețel, (reg.) țâța-oii.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

degetár s. n., pl. degetáre
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

degetár n., pl. e (d. deget cu sufixu -ar, ca șterg-ar, cord-ar, genunch-er, maĭ probabil de cît d. lat. digitale, învălitoare de deget). Un mic instrument de metal orĭ de os scobit care se pune în vîrfu degetuluĭ ca să împingĭ acu cînd coșĭ (V. năpîrstoc). Digitală, țîța oiĭ (V. digitală). – Inventatoru degetaruluĭ e un gĭuvaĭergiŭ Olandez anume Nikolaas van Benschoten, care, pe la 1684, se logodise c’o o cusătoreasă numită Myrfrenno van Reussalaer, căreĭa, ca să nu se maĭ înțepela cusut, ĭi făcu un degetar de aur.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink