DEFRAUDÁ, defraudez, vb. I. Tranz. A-și însuși prin fraudă banii unei instituții publice; a delapida, a frauda, a frustra. [Pr.: -fra-u-] – Din lat. defraudare. Cf. it. defraudare.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de dante | Semnalează o greșeală | Permalink

A DEFRAUDÁ ~éz tranz. (bani publici) A sustrage prin fraudă; a delapida. [Sil. -fra-u-] /<lat. defraudare
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEFRAUDÁ vb. I. tr. A delapida, a frustra de bani (o bancă, o instituție etc.); a frauda. [Pron. -fra-u-. / < lat. defraudare, cf. it. defraudare].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DEFRAUDÁ vb. tr. a delapida, a frustra de bani (o bancă, o instituție etc.); a înșela, a escroca; a frauda. (< lat., it. defraudare)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DEFRAUDÁ vb. v. delapida.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

defraudá vb. (sil. -fra-u-), ind. prez. 1 sg. defraudéz, 3 sg. și pl. defraudeáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

defraudéz v. tr. (lat. it. defraudare, a înșela, a despoĭa, de unde și germ. defraudieren. V. fraudă). Trans. Delapidez.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink