14 definiții pentru „definitiv”   declinări

DEFINITÍV, -Ă, definitivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu mai e supus modificărilor, stabilit pentru totdeauna; irevocabil, absolut, categoric. ◊ Hotărâre definitivă = hotărâre a unui organ de jurisdicție împotriva căreia nu mai există nici o cale ordinară de atac (apel, recurs). Profesor (sau învățător) definitiv = profesor (sau învățător) care a obținut definitivatul. ◊ Loc. adv. În definitiv = în cele din urmă, la urma urmelor. – Din fr. définitif, lat. definitivus.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DEFINITÍV, -Ă, definitivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu mai e supus modificărilor, stabilit pentru totdeauna; irevocabil, absolut, categoric. ◊ Hotărâre definitivă = hotărâre a unui organ de jurisdicție împotriva căreia nu mai există nici o cale ordinară de atac (apel, recurs). Profesor (sau învățător) definitiv = profesor (sau învățător) care a obținut definitivatul. ◊ Loc. adv. În definitiv = în cele din urmă, la urma urmelor. – Din fr. définitif, lat. definitivus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de dante | Semnalează o greșeală | Permalink

definitív adj. m., pl. definitívi; f. definitívă, pl. definitíve
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DEFINITÍV adj., adv. 1. adj. definitivat, finisat. (Forma ~ a unei lucrări.) 2. adj. irevocabil, nestrămutat. (O hotărâre ~.) 3. adv. iremediabil, irevocabil. (Un lucru ~ pierdut.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEFINITÍV ~ă (~i, ~e) și adverbial Care exclude posibilitatea de a fi revăzut; fără posibilitatea de revenire; decisiv; hotărât; irevocabil. ◊ În ~ în cele din urmă; la urma urmelor. /<fr. définitif, lat. definitivus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEFINITÍV, -Ă adj. Care nu se mai poate modifica; absolut, categoric, irevocabil. ◊ Profesor (sau învățător) definitiv = Profesor sau învățător care, după îndeplinirea unor anumite condiții, obține unele drepturi asupra catedrei pe care o ocupă; în definitiv = în sfârșit, la urma urmelor. [Cf. fr. définitif, it. definitivo, lat. definitivus].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DEFINITÍV, -Ă adj. care nu se mai poate modifica; absolut, categoric, irevocabil. ♦ profesor (sau învățător) ~ = profesor (sau învățător) care a primit definitivatul; în ~ = în sfârșit, la urma urmelor. (< fr. définitif, lat. definitivus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DEFINITÍV, -Ă, definitivi, -e, adj. (Adesea în opo­ziție cu provizoriu) Care nu mai e supus modi­ficărilor, asupra căruia nu se mai revine; hotărît pentru totdeauna; irevocabil. Partidul a condus cu succes masele la înfăptuirea unei reforme agrare democratice, la lichidarea definitivă a asupririi moșierești. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 368, 2/2. Nimeni nu mai putea să-i înfrîneze hotărîrea definitivă de a ajunge la Galați. SADO­VEANU, P. M. 154. O confirmare a unui astfel de specialist mi se părea definitivă. CAMIL PETRESCU, U. N. 58. ◊ (În vechea organizare a învățămîntului) Profesor sau învățător definitiv = profesor sau învățător care, după îndepli­nirea unor condiții, obținea anumite drepturi (stabilitate în post, mărirea salariului etc.). Sfîrșise medicina cînd unii din colegii săi erau ajunși profesori definitivi. BART, E. 120. ◊ Loc. adv. În definitiv = în sfîrșit, în cele din urmă, la urma urmelor. Dar, în definitiv, este atît de interesantă problema asta ? CAMIL PETRESCU, T. III 62. Nu că-mi pare rău de piatră, pentru că-n definitiv nu-i vreo valoare grozavă. CARAGIALE, O. II 249. ◊ (Adverbial) Prietinia mea îți este definitiv asigurată. SADOVEANU, Z. C. 73. Consideră prietenia ruptă definitiv. SAHIA, N. 97. Limba inovată de Heliade nu fusese atît de definitiv fixată, încît să închidă porțile pentru mult timp unei acțiuni diferite. MACEDONSKI, O. IV 121.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

definitív adj. m., pl. definitívi; f. sg. definitívă, pl. definitíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

definitiv a. care termină un lucru, o afacere: răspuns definitiv; în definitiv, după ultima deciziune, în cele din urmă.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

*definitív, -ă adj. (lat. definitivus). Care termină o afacere, care e pe tot-de-a-una: sentență definitivă. Pe vĭață, pe tot-de-a-una: profesor definitiv. În definitiv, după ultima deciziune, la urma urmeĭ. Adv. Pe tot-de-a-una: a pleca de unde-va definitiv.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

în definitív loc. adv.
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

în definitív loc. adv.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

RECORD MONDIAL ABSOLUT ȘI DEFINITIV performanță sportivă care nu mai poate fi depășită o dată atinsă, ci doar egalată. În parașutism, proba de precizia aterizării, valoarea sa este de 0,00 m.
Sursa: GTA | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink