2 intrări

21 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

deferit1 sn [At: MDA ms / V: ~rat / Pl: (nob) ~uri / E: deferi] 1-4 Deferire (1-4).

deferit2, ~ă a [At: MDA ms / V: ~rat / Pl: ~iți, ~e / E: deferi] 1 (D. titluri) Acordat. 2 (D. distincții) Decernat. 3 (D. persoane) Trimis în judecată. 4 (D. situații) Supus urmăririi penale.

DEFERI, defer, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Rar) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din fr. déférer, lat. deferre.

deferi vt [At: HELIADE, PARALELISM I, 66 / V: ~ri / Pzi: ~fer / E: fr déférer] 1 (C.i. titluri) A acorda. 2 (C.i. distincții) A decerna. 3 (C.i. persoane etc.) A trimite în judecată. 4 (C.i. situații etc.) A supune urmăririi penale. 5 (Jur; îe) A ~ jurământ A cere ca cineva să jure înainte de a face declarații sau depoziții.

DEFERI, defer, vb. IV. Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. 2. (Neobișnuit) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din fr. déférer, lat. deferre.

DEFERI, defer, vb. IV. Tranz. (Folosit mai ales la participiu și la formele compuse cu participiul) 1. (Determinat prin «justiției», «tribunalului» etc.) A trimite (pe cineva) în judecată; a supune o cauză unui for judecătoresc. Sabotorii au fost deferiți tribunalului. ◊ A deferi jurămînt = a pune pe cineva, în lipsă de alte probe, să jure în fața justiției. 2. (Neobișnuit) A da, a acorda (cinste, demnități, distincții); a conferi. Maiorul... își înălță vesel sabia în sus, mulțumind cu entuziasm colonelului că a deferit lui și muscelenilor săi această onoare. ODOBESCU, S. III 583.

DEFERI vb. IV. tr. 1. A acorda, a da, a conferi (un titlu, onoruri etc.). 2. A trimite în judecată, a supune spre judecare în fața justiției. ◊ A deferi jurămînt = a cere cuiva, în lipsă de alte probe, să jure în fața justiției. [P.i. defer. / < fr. déférer, lat. deferre].

DEFERI vb. tr. 1. a acorda, a conferi (un titlu, onoruri etc.) 2. a supune spre judecare în fața justiției. ♦ a ~ jurământ = a cere cuiva, în lipsă de alte probe, să jure în fața justiției. (< fr. déférer, lat. deferre)

A DEFERI defer tranz. 1) (persoane) A trimite spre judecare. ~ justiției un acuzat.~ jurământ a depune jurământ (în fața judecății). 2) rar (distincții, onoruri) A acorda drept recompensă pentru succesele obținute într-un domeniu de activitate; a conferi. /<fr. déférer, lat. deferre

deferì v. 1. a da, a conferi: a deferi onoruri; 2. a trage în judecată; 3. a condescinde din respect.

*defér, a -í v. tr. (lat. dé-fero, -férre, d. férre, a purta, a duce. – Defer, deferă, defeream; să defere. V. con-, in-, pre-, su-fer, delațiune). Decern, daŭ: a deferi onorurĭ. A deferi în justiție, a da în judecată. V. intr. Cedez, condescind: a deferi etățiĭ orĭ păreriĭ cuĭva, a ceda, a condescinde etățiĭ orĭ păreriĭ cuĭva.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

deferi (a ~) (a trimite la un for judiciar) vb., ind. prez. 1 sg. defer, 3 defe, imperf. 1 defeream; conj. prez. 1 sg. să defer, 3 să defere (mai ales în: a deferi justiției)

deferi (a ~) (a trimite în judecată) vb., ind. prez. 3 deferă, imperf. 3 sg. deferea; conj. prez. 3 defere

deferi (a acorda un titlu, a trimite în judecată) vb., ind. prez. 1 sg. defer, 3 sg. și pl. deferă, imperf. 3 sg. deferea; conj. prez. 3 sg. și pl. defere

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DEFERI vb. v. acorda, atribui, conferi, da, decerna.

deferi vb. v. ACORDA. ATRIBUI. CONFERI. DA. DECERNA.

Intrare: deferit
deferit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deferit
  • deferitul
  • deferitu‑
  • deferi
  • deferita
plural
  • deferiți
  • deferiții
  • deferite
  • deferitele
genitiv-dativ singular
  • deferit
  • deferitului
  • deferite
  • deferitei
plural
  • deferiți
  • deferiților
  • deferite
  • deferitelor
vocativ singular
plural
deferat
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: deferi
verb (VT329)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deferi
  • deferire
  • deferit
  • deferitu‑
  • deferind
  • deferindu‑
singular plural
  • defe
  • deferiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • defer
(să)
  • defer
  • defeream
  • deferii
  • deferisem
a II-a (tu)
  • deferi
(să)
  • deferi
  • defereai
  • deferiși
  • deferiseși
a III-a (el, ea)
  • defe
(să)
  • defere
  • deferea
  • deferi
  • deferise
plural I (noi)
  • deferim
(să)
  • deferim
  • defeream
  • deferirăm
  • deferiserăm
  • deferisem
a II-a (voi)
  • deferiți
(să)
  • deferiți
  • defereați
  • deferirăți
  • deferiserăți
  • deferiseți
a III-a (ei, ele)
  • defe
(să)
  • defere
  • defereau
  • deferi
  • deferiseră
defera
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

deferi, deferverb

  • 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Sabotorii au fost deferiți tribunalului. DLRLC
    • 1.1. A deferi jurământ = a pune pe cineva, în lipsă de alte probe, să jure în fața justiției. DLRLC DN
  • 2. rar A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Maiorul... își înălță vesel sabia în sus, mulțumind cu entuziasm colonelului că a deferit lui și muscelenilor săi această onoare. ODOBESCU, S. III 583. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.