defecțiune sf [At: NEGULICI / V: ~ecție / Pl: ~ni / E: fr défection, lat defectio, -onis] 1 (Înv) Refuz de a îndeplini o misiune. 2 (Înv) Fugă de la datorie. 3 (Înv) Dezertare. 4-5 (Înv) Părăsire (a unui crez sau) a unui partid. 6-8 Deranjament care împiedică un mecanism să (mai) funcționeze (bine). 9-10 Perturbare care împiedică buna desfășurare (a unei acțiuni sau) a unui plan.

DEFECȚIUNE, defecțiuni, s. f. Refuz de a îndeplini o misiune, fugă de la datorie; dezertare. Pe-alocuri au fost mici defecțiuni și n-aș dori să avem și noi surprize. REBREANU, R. II 228.

DEFECȚIUNE s.f. 1. Neîndeplinire a unei sarcini; abandonare a unei cauze etc.; dezertare. 2. (Impr.) Deranjament, defect (care împiedică buna funcționare a unei mașini, a unui aparat etc.) [Var. defecție s.f. / cf. fr.défection, lat. defectio].

DEFECȚIUNE s. f. 1. dezertare, părăsire a unui partid, a unei cauze etc. 2. deranjament care împiedică buna funcționare a unei mașini, a unui aparat etc. (< fr. défection, lat. defectio)

DEFECȚIUNE ~i f. Deranjament care nu permite unui sistem tehnic să funcționeze normal; defect. [Art. defecțiunea; G.-D. defecțiunii; Sil. -ți-u-] /<fr. defection, lat. defectio, ~onis

defecțiune f. părăsirea unui partid.

*defecțiúne f. (lat. défectio, -ónis). Părăsirea unuĭ partid orĭ uneĭ armate, dezertare. – Și -écție.

defecție sf vz defecțiune

DEFECȚIE s.f. v. defecțiune.

defecțiune (desp. -ți-u-) s. f., art. defecțiunea, g.-d. art. defecțiunii; pl. defecțiuni

defecțiune (-ți-u-) s. f., art. defecțiunea, g.-d. art. defecțiunii; pl. defecțiuni

defecțiune s. f. (sil. -ți-u-), art. defecțiunea, g.-d. art. defecțiunii; pl. defecțiuni

defecțiune (i-u)

DEFECȚIUNE s. defect, defectare, deranjament, dereglare, (livr.) disfuncționalitate. (~ în funcționarea unui aparat.)

DEFECȚIUNE s. defect, defectare, deranjament, dereglare. (~ în funcționarea unui aparat.)