DEDUCTÍV, -Ă, deductivi, -e, adj. Care procedează prin deducție, care folosește deducția. ♦ Formă fundamentală de raționament în care gândirea se mișcă exclusiv în planul conceptelor, concluzia decurgând cu necesitate din premise. – Din fr. déductif, lat. deductivus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de dante | Semnalează o greșeală | Permalink

DEDUCTÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care operează cu deducții. 2) Care constă din deducții; bazat pe deducții. /<fr. déductif
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEDUCTÍV, -Ă adj. Care procedează prin deducție. [Cf. lat. deductivus, fr. déductif].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DEDUCTÍV, -Ă adj. care procedează prin deducție; care folosește deducția. (< fr. déductif, lat. deductivus)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

deductív adj. m., pl. deductívi; f. sg. deductívă, pl. deductíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

deductív, -ă adj. (d. lat. deductus, dedus). Care procede pin deducțiune (în opoz. cu inductiv).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink