DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducției, din două sau mai multe premise. – Din lat. deducere. Cf. (pt. sens) fr. déduire.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de dante | Semnalează o greșeală | Permalink

A DEDÚCE dedúc tranz. (concluzii) A desprinde prin deducție. /<lat. deducere
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEDÚCE vb. III. tr. A desprinde o judecată particulară dintr-o judecată generală; a trage o concluzie (pe calea deducției). [P.i. dedúc. / < lat. deducere, cf. fr. déduire].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DEDÚCE vb. tr. a face o deducție. (< lat. deducere, după fr. déduire)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DEDÚCE vb. (livr.) a prezuma, (înv.) a cunoaște. (Ce ~ de aici?)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DEDÚCE vb. v. scădea.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dedúce (dedúc, dedús), vb. – A trage o concluzie. Format pe baza fr. déduire, plecîndu-se de la duce. – Der. deducți(un)e, s. f., din fr. déduction; deductiv, adj., din fr. déductif.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

dedúce vb. → duce
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dedúc, -dús, a -dúce v. tr. (lat. de-dúcere. V. duc). Sustrag, scot o sumă dintr’alta: a deduce cheltuĭelile făcute. Conclud, trag o consecŭență: dacă tremurĭ, deduc că ți-e frig.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink