DEDÚCȚIE, deducții, s. f. Consecință, concluzie a unui raționament. ◊ Prin deducție = procedeu prin care se ajunge la o concluzie. [Var.: deducțiúne s. f.] – Din fr. déduction, lat. deductio, -onis.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
dante
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DEDÚCȚIE ~i f. 1) Formă de raționament prin care, pornindu-se de la idei generale, se ajunge la concluzii particulare. 2) Raționament obținut în procesul unor operații mintale; rezultat al deducției. [Art. deducția; G.-D. deducției; Sil. -ți-e] /<fr. déduction, lat. deductio, ~onis
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DEDÚCȚIE s.f. Raționament logic prin care se obține o judecată nouă (numită concluzie) din două sau mai multe judecăți (numite premise), dintre care una trebuie să fie neapărat universală. [Gen. -iei, var. deducțiune s.f. / cf. lat. deductio, fr. déduction].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DEDÚCȚIE s. f. formă fundamentală de raționament în care concluzia rezultă cu necesitate din premise. (< fr. déduction, lat. deductio)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dedúcție s. f. (sil. -ți-e), art. dedúcția (sil. -ți-a), g.-d. art. dedúcției; pl. dedúcții, art. dedúcțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
deducțiúne f. (lat. dedúctio, -ónis). Substracțiune, scoatere. Concluziune scoasă dintr’un raționament mergînd de la general al particular (în opoz. cu inducțiune). – Și -úcție.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DEDÚCȚIE (‹ fr., lat.) 1. Formă de raționament în care concluzia rezultă cu necesitate din premise. Bazele teoriei d. au fost puse de Aristotel prin doctrina despre silogism, fiind apoi dezvoltate de Descartes, de Leibniz și de logica simbolistă. ♦ (În logica tradițională) Proces de obținere a unor concluzii particulare din principii mai generale considerate ca adevărate (silogismul aristotelic). ♦ (În logica simbolică) Derivarea din anumite enunțuri date (axiome), cu ajutorul regulilor, a unor noi enunțuri (teoreme). 2. Retragerea unor sume deja plătite. ◊ D. fiscală = ansamblul elementelor componente care care pot constitui obiectul reducerii unei sume impozabile, a unui venit ♦ Sustragerea unor sume.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink