dédină (-ni), s. f. – (Înv., și Bucov.) Uzanță, obicei. Sl. dĕdina (Tiktin), cf. datină.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

dédină s. f.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dédină V. datină.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

dátină, în vest détină, în est (vechĭ) dédină f., pl. ĭ (vsl. dĕdina, moștenire, infl. de dat. V. dediță. Cp. cu baștină). Obiceĭ, deprindere, uz: cum este datina harțuluĭ (Cost. 1, 339).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink