dedat², ~ă a [At: CODRU-DRĂGUȘANU, C. 62 / Pl: ~ați, ~e / E: deda] 1 Care a căpătat un obicei, o deprindere Si: deprins, obișnuit. 2 Care este sortit pentru ceva. 3 (D. plante și animale) Aclimatizat. 4 Consacrat unei activități, unei idei sau unei îndeletniciri anume. 5 Care se încumetă la ceva. 6 Care se îndeletnicește cu ceva. 7 Care se lasă în voia a ceva. 8 Care este atras de ceva. 9 Care și-a format un obicei rău. 10 Care a comis acțiuni reprobabile. 11 Care este în stare a face ceva. 12 (Reg; d. animale) Dresat.

dedat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: deda] 1-12 Dedare (1-12).

DEDAT, -Ă, dedați, -te, adj. 1. (Construit cu prep. «cu», «la» sau cu un verb la conjunctiv sau infinitiv) Obișnuit, deprins. Îl bătea și un țînc de doisprezece ani, dacă era isteț și dedat la vicleșuguri. GALACTION, O. I 298. Ei, sărmanii, nu-s dedați Cu traiul prin străini! NECULUȚĂ, Ț. D. 100. Îs catane tinerele, Nu-s dedați la drumuri grele. ALECSANDRI, P. P. 296. 2. (Construit cu prep. «la» sau cu dativul) Care se ocupă cu..., înclinat la...; consacrat, dedicat. Cînd dimineața te vei scula și nu vei ști ce să mănînci și unde să te ascunzi de datornici, te încredințez că atunce vei avea prea puțin mintea dedată la învățătură. KOGĂLNICEANU, S. 216.

dăda² v vz deda

deda [At: DOSOFTEI, PS. 176/3 / Pzi: ~au și (reg) ~dez / E: lat dedere (refăcut după da)] 1 vr (D. oameni; Udp „cu”) A-i intra (cuiva) în obicei (prin repetare) Si: a se deprinde, a se familiariza, a se învăța, a se obișnui. 2 vt (Îrg; îe) A-i fi (ceva) ~t A-i fi (ceva) sortit. 3 vr (Spc; îvr; d. plante și animale) A se aclimatiza. 4 vr (Cu determinări în dativ sau introduse prin pp „la”) A se consacra unei activități, unei idei, unei pasiuni Si: a se dedica. 5 vr (Îvr) A se încumeta. 6 vr (Asr; d. oameni) A se îndeletnici. 7 vr (Îvr) A se lăsa cuprins de ceva. 8 vr (D. oameni; urmat de determinări în cazul Dativ) A fi atras de ceva. 9-10 vrt (Udp „la”) (A lua sau) a face să ia un obicei rău Si: a (se) nărăvi. 11 vr A comite fapte, acțiuni (reprobabile) Si: a se preta. 12 vr A fi în stare de ceva Si: a se preta. 13 vt (Reg; c.i. animale) A dresa.

DEDA, dedau, vb. I. Refl. 1. A se deprinde, a se obișnui, a se familiariza (cu ceva), a se adapta (la ceva), a se acomoda. Încetul cu încetul li s-au dedat ochii cu strălucirea. RETEGANUL, P. II 15. După ce șezu acolo cîteva zile mai dedîndu-se cu lumea... plecă, luîndu-și calul cu sine. ISPIRESCU, L. 148. Bate-l, doamne, cui nu-i place Gura de fată bărnace, Că nici mie nu-mi plăcea, Pîn’nu m-am dedat cu ea Dac-am prins a mă deda, N-a fost cap de-a o lăsa. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 382. 2. (Construit cu prep. «la» sau cu dativul) A se da cu tot dinadinsul; a se consacra, a se dedica la ceva. De ce nu s-ar deda el la un asemenea studiu? MACEDONSKI, O. III 87. Nu se prea dedeau la învățătură de carte. CARAGIALE, O. III 162. ♦ A face ceva rău în mod regulat, a se nărăvi. Esmeralda: Ce să observ? Berbecaru: Tipii suspecți, care se dedau la tot felul de comicării grave? CAMIL PETRESCU, T. III 317. Mulți dintre cei de la trenurile regimentare... se dedau la un jaf rece. id. U. N. 291.

DEDA vb. I. refl. 1. A se deprinde, a se familiariza (cu ceva), a se acomoda. 2. A se consacra, a se dedica pentru ceva. ♦ A se nărăvi. [Cf. lat. dedere, după da].

DEDA vb. refl. 1. a se deprinde, a se familiariza (cu), a se acomoda. 2. a se consacra, a se dedica. ◊ a se nărăvi. (< lat. dedere)

A SE DEDA mă ~u intranz. 1) A se da din obișnuință. 2) A prinde poftă de ceva (rău); a se nărăvi. /<lat. dedere

dedà v. 1. a se da cu totul la ceva: s’a dedat la studii; 2. a se deprinde: era dedat la rele. [Lat. DEDARE].

dedáŭ (mă), a -á v. refl. (d. daŭ). Vest. Mă deprind, mă acomodez: s’a dedat cu suferința. Neol. (lat. dédere). Mă daŭ, mă aplic: s’a dedat studiilor (saŭ la studiĭ).

deda (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dedau, 2 sg. te dedai, 3 sg. se dedă, imperf. 1 mă dedam, perf. s. 1 pl. ne dedarăm, m.m.c.p. 1 pl. ne dedaserăm; conj. prez. 1 sg. să mă dedau, 3 să se dedea; imper. 2 sg. afirm. dedă-te; ger. dedându-mă

!deda (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dedau, 1 pl. ne dedăm, 2 pl. vă dedați, 3 pl. se dedau, imperf. 3 sg. se deda, m.m.c.p. 1 sg. mă dedasem, 1 pl. ne dedaserăm; conj. prez. 3 să se dedea; imper. neg. 2 sg. nu te deda, 2 pl. nu vă dedați

deda vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedau; conj. prez. 3 sg. și pl. dedea

dedau, -dea 3 conj. (aor. neîntrebuințat).

DEDAT adj. aclimatizat, acomodat, deprins, familiarizat, obișnuit. (Un om ~ într-un mediu nou.)

DEDAT adj. acomodat, deprins, familiarizat, obișnuit. (Un om ~ într-un mediu nou.)

DEDA vb. v. aclimatiza.

DEDA vb. v. consacra, dărui, dedica, destina, devota, hărăzi, închina.

deda vb. v. CONSACRA. DĂRUI. DEDICA. DESTINA. DEVOTA. HĂRĂZI. ÎNCHINA.

DEDA vb. a (se) aclimatiza, a (se) acomoda, a (se) adapta, a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța, a (se) obișnui, (reg.) a (se) hîrsi. (S-a ~ ușor în noul mediu.)

deda (dedau, dedat), vb. – 1. A se dedica, a se consacra. – 2. A se obișnui, a se familiariza. Origine incertă. Se consideră în general ca reprezentant direct al lat. dedĕre, prin intermediul unei var. vulg. *dedāre (Pușcariu 493; Candrea-Dens., 472; REW 2511; Candrea; Rosetti, I, 167) nu este însă atestat uzul său popular, sau anterior sec. XIX. După Tiktin și Scriban, ar fi formație neol., pe baza lui da. Cel de al doilea sens pare a autoriza mai curînd prima opinie.

dedat, -ă, dedați, -te, adj. – Acomodat: „O vinit altu’, cu boi care o fost dedaț’ cu trasu din greu” (Bilțiu, 2013: 85). – Din deda (DEX, MDA).

deda, dedau, vb. refl. – A se obișnui, a se acomoda. – Lat. dedere „a da, a trimite; a (se) dedica” (DEX, MDA), prin var. vulg. *dedare (Pușcariu, CDDE, Rosetti, cf. DER; Șăineanu); din a da „a oferi” (< lat. dare) (Scriban).