DECĂZUT, -Ă, decăzuți, -te, adj. 1. Ajuns în stare de decădere, în declin. ♦ Depravat, declasat, stricat. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) Care a pierdut un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – V. decădea.

decăzut², ~ă a [At: VLAHUȚĂ, S. A. II, 353 / Pl: ~uți, ~e / E: decădea] 1 Care a ajuns într-o stare de decădere (1-4) Si: declasat, degradat, depravat. 2 Care este în declin. 3 (Jur; îe) ~ din drepturi Care a pierdut un drept prin neîndeplinirea, în termenul prevăzut de lege, a unor condiții sau formalități.

decăzut¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: decădea] 1-4 Decădere (1-4).

DECĂZUT, -Ă, decăzuți, -te, adj. 1. Care a ajuns în decădere, în declin. ♦ Depravat, declasat, stricat. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din”) Care a pierdut un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – V. decădea.

DECĂZUT, -Ă, decăzuți, -te, adj. 1. În stare de decădere, în declin, scăpătat. ♦ Stricat, corupt, vicios. 2. (Jur.; urmat de determinări introduse prin prep. «din») Care a pierdut drepturile sau prerogativele acordate de lege, prin neîndeplinirea anumitor condiții sau formalități. Decăzut din drepturi.

DECĂZUT, -Ă adj. 1. Ajuns în stare de decădere, de declin. ♦ Depravat, stricat. 2. Care a pierdut un drept prin neîndeplinirea, în termenul prevăzut de lege, a unor condiții sau formalități. [< decădea].

DECĂDEA, decad, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – Pref. de- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere.

decădea vi [At: HELIADE, O. II, 249 / Pzi: ~cad / E: de⁴ + cădea, cf fr déchoir] (D. lucruri sau d. oameni) 1 A ajunge dintr-o stare superioară într-una inferioară. 2-3 A-și pierde (prestigiul sau) valoarea. 4 A fi în declin Si: a regresa. 5 (D. oameni) A ajunge într-o stare (morală) degradantă Si: a se declasa, a se deprava. 6 (Jur; îe) A ~ din drepturi A pierde un drept prin neîndeplinirea, în termenul prevăzut de lege, a unor condiții sau a unor formalități.

DECĂDEA, decad, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare mai rea, a fi în declin; a regresa. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se degrada moralicește; a se declasa, a se deprava. 2. (În expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. – De⁴- + cădea (după fr. déchoir). Cf. it. decadere.

DECĂDEA, decad, vb. II. Intranz. 1. A ajunge într-o stare (materială, socială, politică) mai rea (decît aceea în care a fost), a ajunge rău; a fi în declin, a da îndărăt, a regresa. În a doua jumătate a secolului al XIII-lea cnezatul de Halici decade. IST. R.P.R. 75. ♦ A ajunge într-o stare morală degradantă, a se deprava, a deveni vicios, stricat. 2. (Jur.; în expr.) A decădea din drepturi = a pierde un drept, prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități.

DECĂDEA vb. II. intr. A cădea, a ajunge într-o stare inferioară, mai rea (decît înainte), a ajunge rău; a slăbi, a-și pierde puterile, a fi în declin, a da îndărăt. ◊ A decădea din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. [P.i. decad. / < de- + cădea, după it. decadere].

DECĂDEA vb. intr. a cădea, a ajunge într-o stare inferioară, a ajunge rău; a-și pierde puterile, a fi în declin, a da îndărăt. ◊ a se deprava. ♦ (jur.) a ~ din drepturi = a pierde un drept prin neîndeplinirea în termenul prevăzut de lege a unor condiții sau formalități. (după it. decadere)

A DECĂDEA decad intranz. 1) A ajunge într-o stare inferioară celei precedente; a fi în declin; a regresa. 2) A ajunge în stare de declin moral; a degrada; a se perverti; a se declasa; a se corupe; a se vicia; a degenera. /de + a cădea

decădeà v. a cădea mai jos, a merge spre cădere sau ruină.

*decád, -căzút, a -cădeá v. intr. (de și cad, după fr. déchoir. V. cad). Scad, perd tăria, valoarea morală orĭ stima lumiĭ: prăvălia cutare a decăzut, caracteru acestuĭ om a decăzut.

decăzut adj. m., pl. decăzuți; f. sg. decăzută, pl. decăzute

decădea (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decad, 2 sg. decazi, 3 sg. decade; conj. prez. 1 sg. să decad, 3 să decadă; imper. 2 sg. afirm. decazi; ger. decăzând; part. decăzut

decădea (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decad, 1 pl. decădem, 2 pl. decădeți, viit. 3 sg. va decădea; conj. prez. 3 să decadă; cond. 3 ar decădea; imper. 2 sg. decazi, 2 pl. decădeți, neg. 2 sg. nu decădea; ger. decăzând; part. decăzut

decădea vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. decad, 1 pl. decădem; conj. prez. 3 sg. și pl. decadă; ger. decăzând; part. decăzut

decad, -cădea inf.

DECĂZUT adj. 1. declasat, degradat. (Un actor ~.) 2. v. corupt.

DECĂZUT adj. 1. declasat, degradat. (Un actor ~.) 2. corupt, depravat, desfrînat, destrăbălat, dezmățat, imoral, nerușinat, pervertit, stricat, vicios, (livr.) libertin, (rar) deșănțat, (pop. și fam.) parșiv, (pop.) deșucheat, (inv. și reg.) rușinat, (reg.) șucheat, teșmenit, (înv.) aselghicesc, demoralizat, spurcat. (Moravuri ~.)

DECĂDEA vb. 1. a regresa, (înv.) a (se) înapoia, a scădea, a scăpăta, (înv. fig.) a retrograda. (Puterea persană a ~.) 2. a se declasa, a se degrada. (A ~ din cauza băuturii.) 3. v. corupe.

DECĂDEA vb. 1. a regresa, (înv.) a (se) înapoia, a scădea, a scăpăta, (înv. fig.) a retrograda. (Puterea persană a ~.) 2. a se declasa, a se degrada. (A ~ din cauza băuturii.) 3. a (se) corupe, a (se) deprava, a (se) desfrîna, a (se) destrăbăla, a (se) perverti, a (se) strica, a (se) vicia, (rar) a (se) dezmăța, (înv.) a (se) sminti. (A ~ într-un mediu imoral.)^[1]

A decădea ≠ a avansa, a evolua, a înainta, a progresa, a propăși, a se dezvolta

decădea (decad, decăzut), vb. – A ajunge într-o stare mai rea, a regresa. Format de la cădea pe baza fr. déchoir sau a lat. decadere. – Der. decadent, adj.; decadență, s. f.; decadentism, s. n.