DECÚRGE, pers. 3 decúrge, vb. III. Intranz. 1. A urma, a rezulta din..., a-și avea izvorul în... 2. A se petrece, a se desfășura. – De⁴ + curge (după fr. découler).
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de dante | Semnalează o greșeală | Permalink

A DECÚRGE pers. 3 decúrge intranz. 1) A avea drept rezultat; a proveni; a rezulta; a reieși. 2) (despre evenimente, acțiuni etc.) A avea loc (într-un anumit mod); a-și urma cursul; a se desfășura; a evolua. /de + a curge
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DECÚRGE vb. III. intr. 1. A rezulta, a deriva... 2. A se desfășura. [P.i. decúrg. / < de- + curge, după fr. découler, it. decorrere].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DECÚRGE vb. intr. 1. a rezulta din... 2. a se desfășura. (după fr. découler)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DECÚRGE vb. 1. a proveni, a reieși, a rezulta, a urma, (pop.) a purcede, a veni, (înv.) a curge. (O consecință care ~ din alta.) 2. v. desfășura.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

decúrge vb., ind. prez. 3 sg. decúrge
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

decúrg, -cúrs, a -cúrge v. intr. (d. lat. de-currere, și acomodat după curg, ca și fr. dé-couler. V. in-curg). Evoluez, merg: ședința a decurs în liniște. Rezult, ĭes, urmez: ce decurge din această regulă?
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink