DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de Iris | Semnalează o greșeală | Permalink

A DECONCERTÁ ~éz tranz. A face să se deconcerteze. /<fr. déconcerter
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE DECONCERTÁ mă ~éz intranz. A-și pierde echilibrul moral sau mintal; a se descumpăni; a se dezechilibra; a se dezaxa. /<fr. déconcerter
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DECONCERTÁ vb. I. tr. A face să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a zăpăci, a tulbura. [< fr. déconcerter].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DECONCERTÁ vb. tr. a face să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a dezorienta, a descumpăni. (< fr. déconcerter)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DECONCERTÁ vb. v. deruta, descumpăni, dezorienta, încurca, zăpăci.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

deconcertá vb., ind. prez. 1 sg. deconcertéz, 3 sg. și pl. deconcerteáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

deconcertéz v. tr. (fr. déconcerter, d. concert, concert). Fac să-și peardă cumpătu, încurc, turbur: acest răspuns l-a deconcertat.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink