DECLINAȚIE, declinații, s. f. 1. (Gram.; înv.) Declinare. 2. Unghiul dintre direcția către un astru și planul ecuatorial. ◊ Declinație magnetică = unghiul format într-un anumit loc de pe Pământ de meridianul magnetic cu meridianul geografic. [Var.: declinațiune s. f.] – Din fr. déclinaison, lat. declinatio, -onis.

declinație sf [At: HELIADE, PARALELISM, II, 9 / V: ~iune, ~năciune, ~nățiune / Pl: ~ii / E: fr déclinaison, lat declinatio, -onis] 1-2 Declinare (1-2). 3 Unghi format de ecuatorul ceresc cu raza vizuală care duce spre un astru sau spre un punct de pe cer. 4 (Îs) ~ magnetică Unghi format de direcția acului magnetic al busolei cu direcția geografică nord-sud, datorită faptului că polii magnetici nu corespund cu cei geografici.

DECLINAȚIE, declinații, s. f. 1. (Gram.; înv.) Declinare. 2. Unghiul format de ecuatorul ceresc cu rază vizuală care duce spre un astru sau spre un punct de pe cer. ◊ Declinație magnetică = unghiul format de direcția acului magnetic al busolei cu direcția geografică nord-sud, datorită faptului că polii magnetici nu corespund cu cei geografici. [Var.: declinațiune s. f.] – Din fr. déclinaison, lat. declinatio, -onis.

DECLINAȚIE, declinații, s. f. 1. (Gram.; învechit) Declinare (1). Pedantismul este de a lega limba noastră de modul declinațiilor unei limbi străine. RUSSO, S. 53. ♦ (Învechit) Rostire de către cineva a numelui și a calității sale în fața altei persoane. V. prezentare. Te rog să mă norocești cu declinația numelui d-tale. ALECSANDRI, T. 1002. 2. (Astron.) Unghiul format de ecuatorul ceresc cu raza vizuală care duce spre un astru sau spre un punct de pe cer. ♦ (Fiz.) Declinație magnetică = unghiul spre est sau spre vest format de meridianul magnetic cu meridianul geografic al unui loc.

DECLINAȚIE s.f. Unghiul format din ecuatorul ceresc cu raza vizuală care duce spre un astru sau spre un punct de pe sfera cerească. ◊ Declinație magnetică = unghiul dintre direcția nordului magnetic și meridianul geografic al unui loc. [Var. declinațiune s.f. / cf. lat. declinatio, fr. déclinaison, it. declinazione].

DECLINAȚIE s. f. unghi între direcția unui astru și planul ecuatorial. ♦ ~ magnetică = unghiul dintre direcția nordului magnetic și meridianul geografic al unui loc. (< fr. déclination, lat. declinatio)

DECLINAȚIE ~i f. astr. Coordonată exprimată prin mărimea unghiului format de ecuatorul ceresc cu raza imaginară care duce spre un astru sau spre un punct de pe bolta cerească. ◊ ~ magnetică unghi format de meridianul magnetic al unui loc și de meridianul geografic. [Art. declinația; G.-D. declinației; Sil. -ți-e] /<fr. declination, lat. declinatio, ~onis

declinațiune sf vz declinație

declinăciune sf vz declinație

declinățiune sf vz declinație

DECLINAȚIUNE s.f. v. declinație.

declinați(un)e f. l. Astr. distanța unui astru la ecuatorul ceresc; 2. unghiul format de acul magnetic cu meridiana; 3. Gram. totalitatea dezinențelor unei vorbe variabile.

*declinațiúne f. (lat. declinátio, -ónis). Gram. Șir de forme numite cazurĭ pin care trec, în unele limbĭ, cuvintele declinabile. Astr. Depărtarea uneĭ stele de ecŭatoru ceresc. Unghi pe care-l face acu magnetic la est orĭ la vest în raport cu meridiana. – Și -ație și (în gram.) maĭ des -áre.

declinație (desp. de-cli-na-ți-e) s. f., art. declinația (desp. -ți-a), g.-d. art. declinației; pl. declinații, art. declinațiile (desp. -ți-i-)

declinație (de-cli-, -ți-e) s. f., art. declinația (-ți-a), g.-d. art. declinației; pl. declinații, art. declinațiile (-ți-i-)

declinație s. f. (sil. -cli-, -ți-e), art. declinația (sil. -ți-a), g.-d. art. declinației; pl. declinații, art. declinațiile (sil. -ți-i-)

declinație

DECLINAȚIE s. v. declinare.

DECLINAȚIE s. (GRAM.) declinare, flexiune nominală, (înv.) plecare. (~ unui substantiv.)