DECLARATÍV, -Ă, declarativi, -e, adj. Care conține o declarație. ◊ Ton declarativ = ton ferm, sentențios, categoric. – Din fr. déclaratif.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de dante | Semnalează o greșeală | Permalink

DECLARATÍV ~ă (~i, ~e) Care are caracter de declarație; bazat numai pe declarații. ◊ Ton ~ ton ferm, categoric. /<fr. déclaratif
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DECLARATÍV, -Ă adj. Care conține declarații. ◊ Ton declarativ = ton ferm, categoric, sentențios. [Cf. fr. déclaratif].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DECLARATÍV, -Ă adj. 1. care conține declarații. ♦ ton ~ = ton ferm, categoric, sentențios. 2. (jur.; despre un act) prin care se constată existența unui drept preexistent. 3. (despre verbe, propoziții) care exprimă o aserțiune; asertiv. (< fr. déclaratif)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

declaratív adj. m. (sil. -cla-), pl. declaratívi; f. sg. declaratívă, pl. declaratíve
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

declaratív, -ă adj. (lat. declarativus). Care conține o declarațiune: titlu decorativ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink