declanșare sf [At: TITULESCU, D. 174 / Pl: ~șări / E: declanșa] 1 Dezlănțuire. 2 Stârnire. 3 Provocare prin comandă a intrării rapide în funcțiune a unui mecanism sau a unui dispozitiv (înlăturând o piedică) Si: declanșat¹ (3). 4 Intrare automată în funcțiune a unor aparate Si: declanșat¹ (4).

DECLANȘARE, declanșări, s. f. Faptul de a declanșa; dezlănțuire. Sînt puțini aceia care se pronunță în mod deschis pentru declanșarea unui nou măcel. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 13/1.

DECLANȘARE s.f. Acțiunea de a declanșa și rezultatul ei; dezlănțuire. [< declanșa].

declanșa [At: CAMIL PETRESCU, T. I, 186 / Pzi: ~șez / E: fr déclencher] 1-2 vtr A (se) dezlănțui. 3-4 vtr A (se) stârni. 5 vt A provoca prin comandă intrarea rapidă în funcțiune a unui mecanism sau a unui dispozitiv (înlăturând o piedică). 6 vr (D. unele aparate) A intra automat în funcțiune.

DECLANȘA, declanșez, vb. I. Tranz. 1. A dezlănțui, a stîrni (o acțiune de mari proporții). Muncitorimea din lumea întreagă va declanșa revoluția. CAMIL PETRESCU, T. I 186. 2. (Cu privire la mecanisme, dispozitive) A provoca intrarea în funcțiune prin suprimarea unei zăvorîri. Dispozitivul automat a declanșat mecanismul de înregistrare.

DECLANȘA vb. I. tr. 1. A dezlănțui, a stîrni, a provoca subit (o acțiune, o criză etc.). 2. A desface, a deschide, a pune în funcțiune (un dispozitiv, un mecanism etc.) prin suprimarea unei piedici. [< fr. déclencher].

DECLANȘA vb. I. tr. a pune în funcție un dispozitiv, un mecanism etc. prin suprimarea unei piedici de blocare. II. tr., refl. a (se) dezlănțui, a (se) stârni. (< fr. déclencher)

A DECLANȘA ~ez tranz. A face să se declanșeze. /<fr. déclencher

A SE DECLANȘA pers. 3 se ~ează intranz. 1) (despre acțiuni, stări, fenomene ale naturii) A începe brusc și cu violență; a se stârni; a se dezlănțui; a se declara; a irupe; a izbucni. 2) (despre mecanisme sau dispozitive) A începe să funcționeze brusc, înlăturând o piedică. /<fr. déclencher

declanșare (desp. de-clan-) s. f., g.-d. art. declanșării; pl. declanșări

declanșare (de-clan-) s. f., g.-d. art. declanșării; pl. declanșări

declanșare s. f. (sil. -clan-), g.-d. art. declanșării; pl. declanșări

declanșa (a ~) (desp. de-clan-) vb., ind. prez. 1 sg. declanșez, 3 declanșează, 1 pl. declanșăm; conj. prez. 1 sg. să declanșez, 3 să declanșeze; ger. declanșând

declanșa (a ~) (de-clan-) vb., ind. prez. 3 declanșează, 1 pl. declanșăm; conj. prez. 3 să declanșeze

declanșa vb. (sil. -clan-), ind. prez. 1 sg. declanșez, 3 sg. și pl. declanșează, 1 pl. declanșăm; conj. prez. 3 sg. și pl. declanșeze; ger. declanșând

DECLANȘARE s. 1. v. provocare. 2. v. dezlănțuire.

DECLANȘARE s. 1. cauzare, determinare, generare, pricinuire, prilejuire, producere, provocare, (rar) provocație. (~ unei puternice reacții.) 2. dezlănțuire, iscare, izbucnire, începere, pornire, producere, stîrnire, venire, (înv. și reg.) scornire, (înv.) prorupere, prorupție. (Înainte de ~ vijeliei.)

Declanșare ≠ anclanșare

DECLANȘA vb. 1. v. stârni. 2. v. dezlănțui. 3. v. izbucni.

DECLANȘA vb. 1. a cauza, a determina, a dezlănțui, a genera, a isca, a naște, a pricinui, a prilejui, a produce, a provoca, a stîrni, (înv. și reg.) a scorni, (înv.) a pricini, a prileji. (Atitudinea lui a ~ discuții furtunoase.) 2. a se dezlănțui, a se isca, a izbucni, a (se) porni, a se stîrni, (rar) a se prăvăli, (înv. și reg.) a se dezlega, a se scorni, (inv.) a se scula, a se sparge, a sta, (fig.) a se aprinde. (S-a ~ o furtună, un conflict.)

A declanșa ≠ a inhiba, a anclanșa

DECLANȘARE a) termen militar desmnând inițierea procesului de deschidere a parașutei prin acționarea comenzii manuale; b) eliberarea unei aeronave tractate de cablul de remorcaj.