DECIOCĂLÁ, deciocălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A desface un obiect în părțile componente; a demonta. – Din de(s)- + ciocălău.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de tavi | Semnalează o greșeală | Permalink

DECIOCĂLÁ vb. v. dezghioca.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

deciocălá, deciocăléz, vb. I (reg.) 1. a curăța știuleții de foi. 2. a scoate roatele căruței.
Sursa: DAR (2002) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

decĭocăléz V. descĭocălez.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

desciocăléz și decĭo- v. tr. (d. cĭocălăŭ. V. încĭocălez). Est. Dezghioc, curăț cĭocălăiĭ de pănușĭ. Desfac, demontez (un car, o mașină). V. refl. Mă desfac, mă desprind (ca carnea de pe oase pin ferbere).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink