DECÉPȚIE, decepții, s. f. Înșelare a speranțelor cuiva, dezamăgire, deziluzie; amărăciune. [Var.: (înv.) decepțiúne s. f.] – Din fr. déception, lat. deceptio, -onis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de dante | Semnalează o greșeală | Permalink

DECÉPȚIE ~i f. Pierdere a iluziilor; înșelare a speranțelor; dezamăgire; deziluzie. [Art. decepția; G.-D. decepției; Sil. -ți-e] /<fr. deception, lat. deceptio, ~onis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DECÉPȚIE s.f. Dezamăgire, deziluzie; amăgire. [Gen. -iei, var. decepțiune s.f. / cf. fr. déception, lat. deceptio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DECÉPȚIE s. f. dezamăgire, deziluzie; amărăciune. (< fr. déception, lat. deceptio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DECÉPȚIE s. v. dezamăgire.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Decepție ≠ iluzie, speranță
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

decépție (decépții), s. f. – Deziluzie, dezamăgire. – Var. decepțiune. Lat. deceptio, -onem (sec. XIX). – Der. decepționa, vb. (a decepționa).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

decépție s. f. (sil. -ți-e), art. decépția (sil. -ți-a), g.-d. art. decépției; pl. decépții, art. decépțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

decepțiúne f. (lat. decéptio, -ónis, d. de-cipere, a înșela. V. în-cep). Acțiunea de a te înșela, de a te amăgi singur: Credem că acest metal e aur. Cînd colo, ce decepțiune! E aramă! – Și -épție. V. deziluziune, dezamăgire.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink