DECÉNȚĂ s. f. Respect al bunelor moravuri, bună-cuviință; pudoare. – Din fr. décence, lat. decens.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de dante | Semnalează o greșeală | Permalink

DECÉNȚĂ f. 1) Atitudine de respectare a regulilor de bună purtare, a conveniențelor și a moralei; bună-cuviință. 2) Comportare care vădește o asemenea atitudine. [G.-D. decenței] /<fr. décence, lat. decentia
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DECÉNȚĂ s.f. Bună-cuviință; pudoare. [Cf. fr. décence, lat. decentia].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DECÉNȚĂ s. f. respect pentru bunele moravuri; bună-cuviință; pudoare. (< fr. décence, lat. decentia)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DECÉNȚĂ s. 1. v. politețe. 2. v. bună-cuviință.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Decență ≠ indecență
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

decénță s. f., g.-d. art. decénței
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

decénță f., pl. e (lat. decentia). Onestitate exterioară, cuviință.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink