DECADÉNȚĂ, decadențe, s. f. 1. Declin, regres. 2. Decădere, degradare morală. – Din fr. décadence, lat. decadentia.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

DECADÉNȚĂ ~e f. Proces de trecere de la o stare superioară la una inferioară; regres; declin; decădere. /<fr. décadence, lat. decadentia
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DECADÉNȚĂ s.f. Decădere (socială, culturală, politică, economică), declin, coborâre. ♦ Decădere morală, depravare. [Cf. it. decadenza, fr. décadence, lat. decadentia].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DECADÉNȚĂ s. f. decădere, declin, regres. ◊ corupție, degradare morală, depravare. (< fr. décadence, lat. decadentia)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DECADÉNȚĂ s. 1. v. declin. 2. v. corupție.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Decadență ≠ ascensiune, progres
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Decadență ≠ ascensiune
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

decadénță s. f., g.-d. art. decadénței; pl. decadénțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

decadénță f., pl. e (fr. décadence, it. decadenza. V. cadență și decădére). Starea lucruluĭ care decade, care se ruinează: decadență de caracter; decadența poeziiĭ, a imperiuluĭ roman.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink