DEBITARE², debitări, s. f. Faptul de a debita²; înscriere a unei sume în coloana de debit² a unui cont. – V. debita².

debitare¹ sf [At: CARAGIALE, O. III, 255 / Pl: ~tări / E: debita¹] 1 Vânzare cu amănuntul Si: debitat¹ (1). 2 Furnizare a unei anumite cantități de fluid (lichid, gaz) de energie etc. într-un anumit timp Si: debitat¹ (2). 3 Vorbire abundentă, lipsită de conținut Si: debitat¹ (3). 4 (Teh) Tăiere a unui material în bucăți de forme și dimensiuni diferite Si: debitat¹ (4).

debitare² sf [At: DL / Pl: ~tări / E: debita²] Înscriere a unei sume în debitul unui cont Si: debitat³.

DEBITARE², debitări, s. f. Faptul de a debita²; înscriere a unei sume în coloana de debit² a unui cont. – V. debita².

DEBITARE¹, debitări, s. f. Acțiunea de a debita¹ și rezultatul ei. 1. Recitare, declamare. Este o dramă de un scenariu strict și de un lux de debitare superior. CARAGIALE, O. III 255. 2. Tăiere a unui material în bucăți de forme și dimensiuni anumite. Debitarea buștenilor în cherestea.

DEBITARE², debitări, s. f. (În opoziție cu creditare) Faptul de a debita²; înscrierea unei sume în coloana de «debit» a unui cont.

DEBITARE s.f. Acțiunea sau faptul de a debita. [< debita].

DEBITA², debitez, vb. I. Tranz. A înscrie o sumă în debitul² unui cont. – Din fr. débiter.

DEBITA¹, debitez, vb. I. Tranz. 1. A vinde marfă cu amănuntul. 2. A furniza o cantitate de fluid, de material pulverulent, de energie etc. ♦ Fig. A spune, a rosti ceva (neînsemnat, plictisitor); a recita, a declama. ♦ (Depr.) A spune minciuni. 3. A tăia un material în bucăți cu formele și dimensiunile adecvate pentru folosirea sau prelucrarea lui ulterioară. – Din fr. débiter.

debita² vt [At: I. PANȚU, PR. 84 / Pzi: ~tez / E: fr débiter] A înscrie o sumă în debitul² (3) unui cont.

debita¹ vt [At: CARAGIALE, O. III, 257 / Pzi: ~tez / E: fr débiter] 1 (C.i. mărfuri) A vinde cu amănuntul. 2 A furniza o anumită cantitate de fluid, de material pulverulent, de energie etc. într-un anumit timp. 3 (Fam) A vorbi (mult, plictisitor, fără rost) Cf: a recita, a spune, a declama. 4 (Teh) A tăia un material în forme și dimensiuni potrivite pentru prelucrarea ulterioară.

DEBITA², debitez, vb. I. Tranz. A trece, a înregistra în contul unei persoane, al unei întreprinderi etc. mărfurile care i-au fost predate sau sumele de bani care i-au fost plătite. – Din fr. débiter.

DEBITA¹, debitez, vb. I. Tranz. 1. A vinde marfă cu amănuntul. 2. A furniza o cantitate de fluid, de material pulverulent, de energie etc. ♦ Fig. A spune, a rosti ceva (neînsemnat, plictisitor); a recita, a declama. 3. A tăia un material în bucăți cu formele și dimensiunile adecvate pentru folosirea și prelucrarea lor ulterioară. – Din fr. débiter.

DEBITA¹, debitez, vb. I. Tranz. 1. (În terminologia tehnică și administrativă) A vinde marfă cu amănuntul. Persoanele din gospodăriile particulare care mulg și debitează laptele în consumație publică sînt obligate să se prezinte trimestrial la vizita medicală. B. O. 1951, 1122. 2. A furniza o cantitate de fluid, de material mărunt sau de energie. Generatorul debitează curent. ♦ Fig. A rosti, a vorbi (de obicei repede, mult, pe nerăsuflate); a recita, a declama. Faimosul monolog [din Hamlet] e ridicul, dacă e considerat ca filozofie și debitat ca atare. CAMIL PETRESCU, T. II 88. De cîte ori îi întîlnești, îți debitează aceleași banalități pe care ți le-au spus și ieri. VLAHUȚĂ, O. A. 434. Închipuiți-vi-l... venind în fața scenei, luînd o poză demnă și începînd să ne debiteze o tiradă. CARAGIALE, O. III 257. 3. A tăia un material în bucăți de formele și dimensiunile cerute pentru folosirea lui.

DEBITA², debitez, vb. I. Tranz. (În opoziție cu a credita) A trece în contul unei persoane, unei întreprinderi etc. (înscriind în coloanele registrelor de contabilitate) mărfurile care i-au fost predate sau sumele de bani care i-au fost plătite.

DEBITA² vb. I. tr. (op. credita) A înscrie o sumă în coloana de debit a unui cont. [< fr. débiter].

DEBITA¹ vb. I. tr. 1. A vinde (mărfuri) cu amănuntul. 2. A da, a furniza o anumită cantitate de fluid, de lichid, de energie etc. 3. (Fig.) A vorbi, a spune, a sporovăi multe. ♦ A declama. 4. A tăia (lemn, tablă, blocuri de piatră, de marmură etc.) în bucăți de anumite forme și dimensiuni. [< fr. débiter].

DEBITA² vb. tr. a înscrie o sumă în debitul² (2) unui cont. (< fr. débiter)

DEBITA¹ vb. tr. 1. a furniza o anumită cantitate de fluid (lichid, gaz), de energie etc. 2. a vinde (mărfuri) cu amănuntul. (fig.) a vorbi, a spune lucruri inutile, prostii, minciuni. 3. a tăia (lemn, tablă, marmură etc.) în bucăți de anumite forme și dimensiuni, care urmează a fi folosite sau prelucrate ulterior. (< fr. débiter)

A DEBITA² ~ez tranz. (sume de bani, materiale) A înscrie în coloana de debit. /<fr. débiter

A DEBITA¹ ~ez tranz. 1) (mărfuri) A vinde prin debit; a realiza cu amănuntul. 2) (fluide, materiale, energie) A pune la dispoziție în mod sistematic; a furniza. 3) fig. A reda prin cuvinte multe (și plictisitoare). 4) (bușteni) A tăia la gater pentru a obține cherestea. /<fr. debiter

debità v. 1. a vinde cu mărunțișul; 2. a înscrie ca debitor; 3. fig. a recita, a declama: a debita un rol; 4. a spune, a povesti: a debita știri false.

*debitéz v. tr. (fr. débiter, d. débit, debit). Vînd, maĭ ales lucrurĭ micĭ și ușoare de mînuit. În contabilitate, înscriŭ la debit. Procur o cantitate de lichid orĭ de gaz într’un timp dat. Recitez, declam: debitez un rol în calitate de actor. Îndrug: a debita vrute și nevrute.

debitare s. f., g.-d. art. debitării; pl. debitări

debitare s. f., g.-d. art. debitării; pl. debitări

debitare s. f., g.-d. art. debitării; pl. debitări

debita (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. debitez, 3 debitează; conj. prez. 1 sg. să debitez, 3 să debiteze

debita (a ~) vb., ind. prez. 3 debitează

debita (o cantitate de fluid, un text, o sumă de bani etc.) vb., ind. prez. 1 sg. debitez, 3 sg. și pl. debitează

DEBITARE s. v. declamare, declamație, recitare, spunere.

debitare s. v. DECLAMARE. DECLAMAȚIE. RECITARE. SPUNERE.

DEBITA vb. v. declama, recita, rosti, spune, vorbi, zice.

debita vb. v. DECLAMA. RECITA. ROSTI. SPUNE. VORBI. ZICE.

DEBITÁRE (< debita¹) s. f. Operație de detașare dintr-un material a unor fragmente de dimensiuni și configurații prealabil stabilite, pentru utilizarea lor ca atare sau pentru prelucrări ulterioare.