DEAMBULÁ vb. intr. a merge fără un scop precis, după propria fantezie sau poftă, a rătăci. (< fr. déambuler)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
deambulá vb. (sil. de-am-), ind. prez. 1 sg. deambuléz, 3 sg. și pl. deambuleáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
deambulá vb. I (franțuzism) A rătăci ◊ „În «Marile iubiri», aproape fiecare nou capitol are în centru un personaj (sugerat la un moment dat) care vegetează sau, mai des, deambulează pradă impresiilor sale obscure smulse dintr-o realitate subiectivizată [...]” R.lit. 23 II 78 p. 9 (din fr. déambuler)
Sursa: DCR2
(1997)
|
Furnizată de Editura Logos |
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink